DISTRIBUIE
“Îi avem aici pe Gabriela Adameşteanu şi Ioan Groşan, cu două romane legendare”, a punctat criticul literar Irina Petraş ieri, la lansarea volumului “Provizorat” de Gabriela Adameşteanu, unul dintre evenimentele “Zilelor prozei” de la Cluj.
Petraş s-a referit la istoria celor două cărţi, spectaculoasă în fiecare caz. “Provizorat” este romanul cu care Adameşteanu ar fi trebuit să debuteze, în anii ’70. Pe de altă parte, “Un om din Est”, noua apariţie a lui Groşan, lansată tot aseară, a creat o mitologie publică pentru că autorul lucrează la ea de 30 de ani. Ce leagă aceste două volume ale unor autori cu temperament diferit este orizontul erotic şi fundalul comunismului, au remarcat prezentatorii cărţilor. În “Provizorat” este vorba de un triunghi amoros, în care eroina seamănă cu o Madame Bovary, dar “descrisă de o femeie”, adică mai complexă, iar în “Un om din Est”, despre aventurile sexuale ale unui bărbat, în ultimul deceniu al comunismului. “Zilele prozei”, organizate de Uniunea Scriitorilor Cluj, au reunit autori din toată ţara.
DISTRIBUIE
Comenteaza