Peste 300 de clujeni, la celebrul Concert pentru vioară de P.I. Ceaikovski, în interpretarea Cristinei Anghelescu

Peste 300 de clujeni, la celebrul Concert pentru vioară de P.I. Ceaikovski, în interpretarea Cristinei Anghelescu
Peste 300 de clujeni au participat vineri seară, la Biserica Reformată, la cel de-al doilea concert simfonic din cadrul Festivalului Toamna Muzicală Clujeană.
Piesa de rezistenţă a reprezentaţiei a constat în celebrul "Concert pentru vioară în Re major, op.35", de P.I. Ceaikovski, în interpretarea apreciatei violoniste Cristina Anghelescu.

Solista a fost acompaniată de Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Transilvania, dirijată de Ladislau Horvath.

Locurile disponibile pe scaune au fost ocupate în întregime, iar alte câteva persoane au asistat la reprezentaţie în picioare.

Prestaţia solistei a fost apreciată de către public, artista fiind nevoită să revină pentru un bis, interpretând un „vals sentimental”, compus tot de P.I. Ceaikovki.

Concertul a mai cuprins, în deschidere, „Uvertura în stil italian în Do major D. 591”, de Fr. Schubert, iar după pauză „Simfonia a VIII-a în si minor, D. 759, Neterminata”, tot de Fr. Schubert.

Spre desoebire de alte reprezentaţii, de această dată spaţiul în care s-a desfăşurat concertul a fost încălzit, fiind eliminat astfel un impediment care altminteri poate influenţa unii din spectatori în a nu participa la unele concerte organizate în locaţia respectivă.



Comenteaza