Animaţii “rock’n’roll” la Cluj

Animaţii “rock’n’roll” la Cluj
Festivalul Anim’est se desfăşoară, până duminică, la cinematograful Victoria.
Ca un eveniment “rock’n’roll” a fost caracterizat de organizatori, în glumă, Festivalul Anim’est, care va avea loc de mâine până duminică, la cinema Victoria, cu o “încălzire” astăzi, la Centrul Cultural Francez. Termenul “rock’n’roll” a fost folosit pentru a descrie antrenul şi dinamismul celei de-a cincea ediţii a festivalului, încheiată de curând la Bucureşti.

Anim’est are loc la Cluj pentru a patra oară, cu un program din care nu lipsesc filmele superpremiate, precum “Logorama”, câştigător al Oscarului pentru animaţie în 2010, sau scurtmetrajele bizare, nerecomandate minorilor. La acestea se adaugă o competiţie de videoclip muzical şi de animaţie şi, în premieră, o selecţie a celor mai bune pelicule din ediţia bucureşteană, în care au fost prezentate anul acesta 511 filme.

Primele proiecţii se fac astăzi, la ora 18:00, la Centrul Cultural Francez din Cluj, unde vor fi prezentate filmele premiate în 2009. Intrarea este liberă. În programul oficial al festivalului figurează scurtmetraje produse de prestigioasa Universitate “Moholy-Nagy” din Budapesta, urmate de lungmetrajul “Cântecul cerbului fermecat”. Competiţia videoclipurilor şi clipurilor publicitare are loc mâine-seară. Printre cele 42 de producţii din concurs se află şi multe autohtone. Ziua de sâmbătă începe cu un “focus” dedicat animaţiei franceze, urmat de “Iluzionistul”, un film de top itinerat în toată Europa, şi scurtmetrajele “bizare”, care vor fi prezentate toată noaptea. Duminică vine rândul competiţiei de film românesc, în prezenţa realizatorilor, şi a scurtmetrajelor internaţionale. Toate proiecţiile rulează la cinema Victoria, iar biletele costă 9 lei.


Comenteaza