Supliment: A fi creştin azi în Orientul Mijlociu

Prea Sfinţia Sa Dimitrios Salachas – Exarh Apostolic pentru orientalii de rit bizantin, cu sediul în Atena, Consultor în diferite dicasterii ale Curiei Romane şi membru în Comisia Internaţională pentru Dialogul Teologic dintre Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă – aflat într-o scurtă vizită la Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla, a avut bunăvoinţa de a ne acorda un scurt interviu privitor la participarea Prea Sfinţiei Sale la Sinodul Special pentru Orientul Mijlociu.

În ce calitate aţi participat la Sinodul Special pentru Orientul Mijlociu?
Trebuie să precizez, încă de la început, că însuşi Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea m-a numit membru în acest Sinod. Este de la sine înţeles că Grecia nu este o ţară din Orientul Mijlociu, ci face parte din Comunitatea Europeană. Cu toate acestea, e bine de ştiut că este o ţară care primeşte, actualmente, peste un milion de emigranţi, printre care un mare număr de catolici orientali, dar şi latini. Exarhatului Greco-Catolic din Grecia i-au fost încredinţate comunităţile de emigranţi catolici siro-caldeeni (originari din Irak) şi greco-catolici ucraineni şi români. Pe lângă aspectele pastorale legate de emigraţie, mai există şi o întreagă serie de probleme de ordin canonic, dintre care una, în mod cu totul particular, se referă la statutul canonic al emigranţilor în diasporă. Toate aceste aspecte mi-au atras atenţia încă de la început, fapt ce mi-a sporit interesul pentru acest Sinod.

Mai multe publicaţii, atât în Occident cât şi în Orientul Mijlociu, au criticat acest Sinod, considerându-l antiizraelian şi antimusulman. Ce părere aveţi despre toate aceste critici?
Sinodul nu a discutat chestiuni politice. S-a făcut doar un apel urgent către autorităţile civile şi către organismele internaţionale pentru pace şi dreptate pe aceste Pământuri Sfinte. Părinţii sinodali şi-au exprimat temerea şi preocuparea în ceea ce priveşte continuitatea comunităţilor creştine în Ţara Sfântă, în ţările Golfului şi în cele ale Orientului Mijlociu, precum şi faţă de emigraţia masivă a creştinilor din aceste locuri, în căutarea unui destin mai bun pentru copiii lor. Astfel, Sinodul a denunţat lipsa libertăţii religioase în unele dintre aceste ţări din Orientul Mijlociu.

Care ar fi, după părerea Prea Sfinţiei Voastre, rezultatele acestui Sinod?
Tema Sinodului a fost “Comuniune şi mărturie”. Părinţii sinodali au subliniat necesitatea unei mai mari unităţi, comuniuni şi colaborări între diferitele Biserici Orientale Catolice, pentru a da o mărturie comună în faţa religiilor necreştine. Această comuniune însă lasă mult de dorit. Comuniunea cu celelalte Biserici creştine necatolice din Orientul Mijlociu, precum şi angajamentul în promovarea unităţii creştinilor trebuie să constituie, de asemenea, o mărturie pentru credibilitatea creştinilor în sânul Islamului şi al Ebraismului. În aceeaşi ordine de idei, Sinodul a lansat un apel către toţi creştinii din Orientul Mijlociu ca să nu-şi părăsească pământurile.

Au fost şi propuneri concrete formulate în cadrul acestui Sinod?
Este adevărat că Sinodul nu a intrat în toate detaliile problemelor discutate, dar a formulat, totuşi, mai multe propuneri în sensul de orientări generale care să traseze liniile fundamentale ale misiunii creştinilor catolici din Orientul Mijlociu. Printre aceste propuneri semnalăm măsurile canonico-pastorale ce trebuie să se aplice în Occident creştinilor orientali catolici emigraţi. Dorinţa Conciliului Vatican II şi a Pontifilor Romani este ca orientalii catolici să-şi păstreze nealterat ritul peste tot în lume, adică patrimoniul liturgic, teologic, spiritual şi disciplinar. Acest fapt cere din partea Ordinarilor şi parohilor latini să respecte acest patrimoniu pe teritoriile unde aceşti credincioşi orientali catolici se găsesc, fără a dori să le impună disciplina liturgică şi sacramentală a tradiţiei latine. Fără îndoială, Biserica nu are astăzi mijloacele şi forţa pentru a interveni în problemele socio-politice cu care se confruntă creştinii Orientului Mijlociu. Însă Biserica trebuie să lucreze pentru ca statele să respecte principiile inviolabile ale drepturilor omului şi ale libertăţii de conştiinţă.

(Interviu realizat de Pr. Daniel AVRAM)