Studiu dedicat unei poete contemporane cu Eminescu
- Scris de Ziua de Cluj
- 16 Dec 2010, 16:31
- Cultură
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Maria Vaida, profesor universitar şi critic literar, i-a dedicat un studiu poetei Lucreţia Suciu, contemporană cu Mihai Eminescu. Volumul a fost lansat joi la sediul Uniunii Scriitorilor, filiala Cluj.
Scriitoarea clujeană Maria Vaida şi-a lansat joi studiul monografic “Lucreţia Suciu sau Mările Iubirii”. Volumul a fost publicat la Editura Grinta Cluj-Napoca 2010 şi este prefaţat de Mircea Popa.
La lansarea de la sediul Uniunii Scriitorilor, filiala Cluj, au participat nume cu rezonanţă în mediul cultural clujean. Volumul a fost prezentat de criticul şi istoricul literar Mircea Popa, poetul Dumitru Cerna şi criticul Irina Petraş, preşedinte al filialei clujene a Uniunii Scriitorilor.
“În râvna pentru cercetarea ei, autoarea a fost motivată în primul rând de un impuls sentimental, aceasta devenind apoi o cercetare de credinţă a plaiurilor natale. Este o cercetare tenace, un soi de eroism literar în acest volum cu gânduri foarte curate şi extrem de bihorene”, declară Dumitru Cerna, care se autointitulează fratele de cruce al autoarei Maria Vaida.
În prefaţa monografiei, sub titlul “Un omagiu adus Bihorului”, profesorul Mircea Popa subliniază că autoarea Maria Vaida din Cluj trudeşte de o bună bucată de timp la punerea în valoare a personalităţilor literare care au provenit din solul liric mănos al Bihorului. După ce a consacrat o frumoasă monografie poetului Gheorghe Pituţ (fostă la origini teză de doctorat), prof. dr. Maria Vaida îşi îndreaptă atenţia asupa unei poete de început de drum în lirismul bihorean, Lucreţia Suciu, una dintre cele dintâi voci lirice ale poeziei noastre moderne, contemporană cu Eminescu şi Veronica Micle. Recuperarea valorilor trecutului nu înseamnă numaidecât valorificare estetică, ci şi reconstituirea la nivelul epocii şi înţelegerii de astăzi a unei lumi şi a produselor sale artistice, în raport cu timpul care le-a dat naştere.
“E o întreagă istorie această carte, un destin fascinant, o femeie de mare cultură, acceptată chiar de critica literară maioresciană, iar cartea o aşează în locul binemeritat din istoria literaturii române”, a declarat autoarea la lansarea cărţii. (P.S.)

Comenteaza