Priveşte, citeşte!: Johnny Depp şi viaţa de bărbat VIDEO
- Scris de Ziua de Cluj
- 25 Feb 2011, 23:20
- Cultură
- Ascultă știrea

"Rango"
avanpremieră
Cu: Abigail Breslin, Isla Fisher, Johnny Depp
Regia: Gore Verbinski
Odeon Cineplex
Cinema City
Regizorul care a realizat "Piraţii din Caraibe" invită cinefilii la o nouă aventură animată: "Rango". Johnny Depp va da voce simpaticului personaj, un cameleon care trăia liniştit, ca animal de companie, într-o familie obişnuită, până în ziua când a fost dat peste cap de o criză de identitate majoră. Pentru că, la urma urmei, cum poţi să aspiri la ceva mai înalt, când tu nu poţi face altceva decât să te pierzi în decor?
Când se rătăceşte printr-un orăşel din deşert bătut de vînturi şi populat de creaturi bizare şi perfide, Rango îşi dă seama că, deodată, iese în evidenţă, dar nu aşa cum îşi dorea. Pentru orăşeni, Rango este cel pe care îl aşteptau de mult, ultima lor speranţă, aşa că, vrând, nevrând, devine noul şerif al orăşelului. Nevoit să intre în noul rol, Rango începe aventura vieţii lui, luptându-se cu personaje periculoase şi înfruntând situaţii nemaivăzute, devenind astfel eroul la care se visa pe vremuri. Beneficiind de voci celebre, precum Johnny Depp, Alfred Molina, Bill Nighy şi Harry Dean Stanton, "Rango" este o versiune originală, surprinzătoare şi comică a clasicei legende western, în care un străin salvează un oraş, salvându-se, până la urmă, şi pe sine.
"Big Mommas 3: Like Father, Like Son"
avanpremieră
Cu: Martin Lawrence, Brandon T. Jackson
Regia: John Whitesell
Odeon Cineplex
Cinema City
Malcolm Turner, agentul FBI de top care obişnuieşte să se deghizeze într-o femeie corpolentă şi simpatică pentru a-şi soluţiona cazurile, este trimis într-o nouă misiune aventuroasă, numai că de această dată e însoţit de către fiul lui vitreg, pe nume Trent. După ce băiatul în vârstă de 17 ani este martorul involuntar al unei crime şi devine ţinta infractorilor ce au comis-o, Malcolm Turner perfectează un plan ingenios pentru a-şi ascunde fiul vitreg. Astfel, Trent este îmbrăcat în haine de femeie, i se pune pe cap o perucă şi i se dă prenumele Charmaine, după care este înscris la o şcoală de arte frumoase frecventată exclusiv de fete. Evident că tatăl vitreg îşi însoţeşte băiatul în această aventură, apelând încă o dată la trucurile care îl transformă instantaneu din agentul FBI Malcolm Turner în Coana Mare. Sarcina celor doi bărbaţi deghizaţi este să adune suficiente probe
ca să îl incrimineze pe asasin, înainte ca acesta să îi găsească şi să se răzbune sângeros.
"London Boulevard"
premieră
Cu: Ray Winstone, Colin Farrell, Keira
Knightley
Regizor: William Monahan
Cinema City
Odeon Cineplex
Londonezul Mitchell tocmai a fost eliberat din închisoare după ce a ispăşit o condamnare de trei ani pentru un act de violenţă pe care nu îşi aminteşte să îl fi comis şi este abordat în prima lui zi de libertate de către Billy, un tânăr ce lucrează pentru un gangster care se ocupa de cămătărie şi care îi oferă o slujbă ilegală. Mitchell are oportunitatea de a lăsa în urmă trecutul infracţional atunci când este angajat de către o actriţă frumoasă şi celebră, pe nume Charlotte, pe post de bodyguard, cu scopul de a o ajuta să scape de paparazzi care îi urmăresc fiecare mişcare şi o obligă să îşi petreacă timpul închisă între patru pereţi. Situaţia se complică în momentul în care Charlotte îi mărturiseşte lui Mitchell că s-a îndrăgostit de el.
"The King's Speech"
Cu: Geoffrey Rush, Colin Firth, Helena Bonham Carter
Regia: Tom Hooper
Odeon Cineplex
Bazat pe o poveste adevărată, filmul descrie relaţia de prietenie care se leagă între cel care avea să devină regele George al VI-lea şi Lionel Longue, un logoped mai puţin obişnuit. Chinuit de dificultatea de a articula cuvintele şi, prin urmare, şi de teama de a apărea în public, George (Colin Firth) se vede nevoit să facă faţă îndatoririlor regale după ce fratele său abdică în urma unui mariaj nedorit de casa regală. Cel care îl va ajuta să-şi articuleze gândurile în faţa naţiunii şi să conducă ţara prin cel de-al doilea Război Mondial este excentricul Lionel (Geoffrey Rush), un logoped care face apel la metode bizare, dar cu rezultate miraculoase. Poveste a unei prietenii extraordinare, "Discursul regelui" a primit şapte nominalizări la Globurile de Aur din 2011, Colin Firth câştigând un Glob de Aur la categoria "Cel mai bun actor", dar şi 12 nominalizări la Oscar 2011.
"Viaţa mea de bărbat"
de Philip Roth
Editura Polirom
Preţ 39,50 lei
O ficţiune în ficţiune, un monument labirintic al meditaţiei tandre, înduioşătoare şi dureroase asupra confruntării fatale dintre un bărbat şi o femeie, "Viaţa mea de bărbat" este unul dintre cele mai impresionante romane ale lui Philip Roth. Povestea se dezvoltă pe fondul mariajului lui Peter şi Maureen Tarnopol, un tânăr scriitor talentat şi femeia care vrea să-i fie muză, dar care ajunge inamicul suprem. Căsătoria lor, deşi fondată pe fraudă şi susţinută prin şantaj intelectual, este, în mod pervers, durabilă, astfel încât mult după moartea lui Maureen, Peter tot încearcă să scape de obsesiile sale prin scris. Folosindu-se de născociri disperate şi de adevăruri terapeutice, gesturi venite din slăbiciune, sensibilitate şi o cruzime şocantă, romanul devine, treptat, o tragedie cutremurătoare despre dorinţă şi orbire. "Apogeul lui Roth. Niciun alt autor în viaţă nu poate menţine un întreg roman la standardul de excelenţă pe care şi-l fixează Philip Roth." - Newsweek.
"Liza din mahalaua Lambeth"
de W. Somerset Maugham
Editura Polirom
Preţ 24,95 lei
"În zilele libere, bărbaţii purtau haine cu nasturi lucioşi şi cântau la armonică; fetele purtau bretoane, zulufi şi pălării imense, cu un morman întreg de pene pe ele. Nici unii, nici alţii nu cunoşteau încă nici fonograful, nici cinematograful. Nu citeau ziarele. Oamenii erau mult mai puţin învăţaţi decât e în zilele noastre aceeaşi clasă socială. Îl rog pe cititor să ia această carte nu drept un tablou al vieţii de astăzi din cartierul sărac Lambeth, ci drept o imagine a unei vieţi care a încetat de multă vreme" - Somerset Maugham. "Maugham este scriitorul modern de la care am avut cel mai mult de învăţat" - George Orwell.
"Capesius, farmacistul de la Auschwitz"
de Dieter Schlesak
Editura Polirom
Preţ 29,95 lei
Romanul, al doilea volum al trilogiei transilvane care mai cuprinde "Vaterlandstage und die Kunst des Verschwindens" ("Zile acasă şi arta dispariţiei"), respectiv "Die letzte Heimkehr" ("Ultima întoarcere acasă"), a stârnit reacţii intense încă din momentul lansării sale în cadrul Târgului de carte de la Frankfurt. Îmbinând excepţionala calitate literară cu o muncă asiduă de cercetare, cartea este un montaj de documente, interviuri, înregistrări ale unor martori oculari, fragmente de memorii şi comentarii, prin intermediul cărora se conturează figura sighişoreanului Viktor Capesius, care a activat, din 1943 şi până la sfârşitul războiului, ca farmacist în lagărul de concentrare de la Auschwitz, unde nu a ezitat să trimită la moarte mii de oameni. Mai mult decât un roman documentar despre Holocaust, cartea este o meditaţie nuanţată despre culpabilitate şi căinţă, precum şi despre răul totalitar al secolului.
"Amorul conjugal"
de Alberto Moravia
Editura Polirom
Preţ 22,95 lei
Scris într-un stil fluid, de o simplitate şi o eleganţă încântătoare, romanul "Amorul conjugal" (1949) explorează teme literare fundamentale, precum inspiraţia literară, efectul muzei asupra creativităţii şi descoperirii de sine, posibilităţile iubirii platonice şi ale iubirii conjugale. Autorul surprinde cu o fină intuiţie drama psihologică a unui diletant bogat care îşi vede năruindu-se cele mai înalte aspiraţii: să iubească o femeie şi să creeze o operă literară valoroasă. Retrăgându-se împreună cu soţia sa, Leda, la o vilă izolată din Toscana pentru a scrie, Silvio Baldeschi îşi dă seama că lungile nopţi de dragoste îi secătuiesc puterile şi îi propune acesteia o perioadă de abstinenţă, până când îşi va încheia capodopera. Dar lucrurile iau o întorsătură tragică în momentul în care Leda e asaltată de avansurile bărbierului, care îi vizitează zilnic. Naraţiunea la persoana întâi transmite admirabil cititorului lipsit de altă perspectivă confuzia, nesiguranţa, suferinţa şi sentimentul de înfrângere pe care le încearcă protagonistul în momentul destrămării mariajului său. "Dacă n-ai citit până acum Moravia, «Amorul conjugal» este cartea cu care trebuie să începi. Vei simţi apoi nevoia să-ţi chemi iubitul sau iubita şi să-i spui vorbe tandre..." - The Washington Times.
(D.C.)