Un poet sibian citeşte la Insomnia

Un poet sibian citeşte la Insomnia

Scriitorul Radu Vancu de la Sibiu este invitatul Clubului de lectură “Nepotu’ lui Thoreau”, care va avea loc joi, de la ora 18, în cafeneaua Insomnia. El va citi poeme inedite, scrise după publicarea celui mai recent volum al său, “Monstrul fericit”, apărut în 2009.

 

Radu Vancu, născut în 1978, este poet şi critic literar, lector la Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, doctor în litere şi redactor al revistei de cultură “Transilvania”. A publicat volumul “Mircea Ivănescu. Poezia discreţiei absolute”, care l-a consacrat ca eseist, o monografie despre Alexandru Macedonski şi trei cărţi de poezie, “Epistole pentru Camelia”, “Biographia litteraria” şi “Monstrul fericit”. Vancu este considerat unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ardeleni ai generaţiei 2000. El a mai citit la “Nepotu’ lui Thoreau” în urmă cu un an.

 

Clubul de lectură “Nepotu’ lui Thoreau”, întemeiat de poetul ªtefan Manasia şi moderat de criticul Valentin Derevlean, a apărut în toamna anului 2008, ca o tentativă de dinamizare a relaţiei dintre scriitorii români ai noii generaţii şi marele public. Printre invitaţii clubului se numără tineri autori din toată România, între care Vlad Moldovan, Andrei Doboş, Lavinia Branişte, Ana Dragu, Marin Mălaicu-Hondrari, Bogdan Lipcanu, Mihai Mateiu, Francisc Baja, Karacsonyi Zsolt, Adrian Schiop sau Ovidiu Pop.

Comenteaza