SUPLIMENT Hramul Capelei “Sfântul Iosif” din Piaţa Cipariu

SUPLIMENT Hramul Capelei “Sfântul Iosif” din Piaţa Cipariu
O frumoasă sărbătoare a reunit sâmbătă, 19 martie a.c., mulţi credincioşi în capela “Sfântul Iosif” a Catedralei în construcţie din Piaţa Cipariu: a fost serbarea hramului pentru parohia “Andrei Mureşanu” şi serbarea Patronului Eparhiei de Cluj-Gherla, Sfântul Iosif.

Pentru credincioşii parohiei "Andrei Mureşanu" este cea de-a patra sărbătoare a hramului de la data sfinţirii capelei. În fiecare an programul a fost îmbogăţit şi înfrumuseţat, mereu participarea a fost mai numeroasă, ceea ce vădeşte creşterea spirituală, însufleţirea continuă a imensului edificiu de piatră ce are nevoie, în primul rând, de această viaţă pentru a se înălţa, pentru a-şi atinge menirea de far călăuzitor care să deschidă calea spre Dumnezeu întregii urbe clujene, aşa cum s-au rugat şi au visat înaintaşii greco-catolici în vremuri de încercare şi luptă pentru credinţă. Aceeaşi luptă trebuie dusă azi, iar comunitatea greco-catolică din capela "Sfântul Iosif" a arătat lumii, şi la această sărbătoare a hramului, un model de trăire creştină.

La invitaţia pr. paroh Mircea Marţian, Preasfinţia Sa Florentin a fost în mijlocul credincioşilor. Programul a început printr-un "Oficiu de mulţumire" coordonat de Grupul de rugăciune "Copiii Sfântului Iosif şi ai Mariei". În continuare a fost celebrată Sfânta Liturghie Arhierească, răspunsurile liturgice fiind oferite de Corul Jubilatae al capelei, dirijat de Mihaiela Ceşa-Goje. Alături de preoţii-gazde, au concelebrat invitaţii la acest moment: pr. Pablo Guerrero-Rodriguez, SJ, superior provincial al "Societăţii lui Isus", pr. Gheorghe Florea, paroh al parohiei Gheorgheni, pr. Marius Mureşan, protopop de Someş, pr. Romulus Silaghi, consilier eparhial, şi pr. Adrian Avram, director al Asociaţiei Caritas Eparhial.

În cuvântul la Sfânta Liturghie, Preasfinţia Sa Florentin a adus în faţa credincioşilor portretul Sfântului Iosif: "Sfântul Iosif este primul bărbat care-L poartă în braţe pe însuşi Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos. Sfântul Iosif primeşte misiunea de tată ocrotitor şi educator al acestui Prunc. Probabil, blândeţea şi bunătatea Sfântului Iosif se reflectă şi pe chipul lui Isus".

După celebrarea liturgică a urmat un program artistic pregătit cu mult talent şi dăruire. Mai întâi s-au prezentat cercurile de engleză, franceză şi italiană, rugându-se în limbile pe care le studiază. De asemenea, Grupul de dansuri populare a încântat printr-o scenetă despre tradiţia semănatului. Un moment deosebit a fost oferit de copiii din Corul Allegria, dirijat de Cristina Nagy, care au pregătit cântece noi cu această ocazie.

În acorduri de orgă au fost derulate imagini din viaţa capelei - au fost vădite eforturile de fiecare zi ale unei comunităţi numeroase şi active, care în acest An al Familiei împlineşte toate caracteristicile unei familii: sacrificiu pentru ceilalţi membri. Aici pot fi amintiţi, în primul rând, preoţii: parohul Mircea Marţian şi vicarii Titus Sas şi Florin Isac, ceilalţi preoţi care s-au oferit şi stau la dispoziţia credincioşilor pentru spovezi şi îndrumare spirituală: pr. Ciprian Felecan, pr. Virgil Florian - un reprezentant al generaţiei catacombelor, pr. Romulus Silaghi şi alţi preoţi ce au oferit asistenţa spirituală de care este cea mai mare nevoie în lumea încercată şi dezorientată a prezentului. Sacrificiu pentru ceilalţi fac zilnic mulţi credincioşi care se preocupă de nevoile capelei, care ajută la întreţinerea bunului mers al vieţii liturgice. Există, de asemenea, profesorii care, în mod voluntar, fac aici cursuri: pe lângă programul obişnuit de cateheză, sunt organizate cursuri de limbi străine, pictură, iconografie, limba română, matematică, astronomie, sport, chitară, pian ş.a., astfel tinerii şi copiii participând la un program de formare complexă pentru viaţă. Un rol important au şi tinerii din ASTRU, care îşi are sediul în incinta Catedralei şi organizează numeroase şi diverse activităţi. Întreg acest complex univers a fost ilustrat în cadrul serbării hramului. Pr. Mircea Marţian a dorit să-i cheme pe rând în faţă pe toţi protagoniştii pentru a le oferi un mic semn de mulţumire, câte o diplomă, fiind amintit specificul activităţii fiecăruia. Ca o încununare a sărbătorii, dar şi în semn de mulţumire, o frumoasă icoană a Familiei Sfinte a fost înmânată solemn Preasfinţiei Sale Florentin. Ea va fi simbolul acestui An al Familiei, imaginea care va însoţi marile acţiuni din viaţa Eparhiei.

Un alt moment al zilei a fost lansarea site-lui parohiei "Andrei Mureşanu" - prin intermediul internetului vor putea participa la viaţa parohiei oameni de pe toate meridianele pământului.

În continuare, un rod al muncii lor au pus în faţa Domnului şi a credincioşilor copiii mici ai parohiei "Andrei Mureşanu", care au realizat frumoase icoane pe sticlă. Vernisajul expoziţiei a fost un nou dar, expresie a chipului lui Isus din fiecare suflet de copil, reflectat în icoană. În încheiere, toţi participanţii au fost invitaţi la o agapă fraternă în Aula "Iuliu Hossu".

Biroul de Presă

 

Comenteaza