CULTURĂ. Scriitor clujean de 85 de ani aniversat la Uniunea Scriitorilor

CULTURĂ. Scriitor clujean de 85 de ani aniversat la Uniunea Scriitorilor
Scriitorul Teodor Tanco, membru al filialei clujene a Uniunii Scriitorilor, a fost aniversat astăzi la Bibliuoteca central universitară, la împlinirea vârstei de 85 de ani.
Scriitorul a primit mai multe diplome sau felicitări de la Uniunea Scriitorilor Cluj, Direcţia pentru Cultură Cluj, Biblioteca Judeţeană "Octavian Goga" şi Biblioteca Central Universitară (BCU) Cluj.

"Teodor Tanco este unul dintre cei mai fideli cititori ai bibliotecii noastre, iar BCU se raportează cu afectivitate faţă de cei pentru care biblioteca este o a doua casă. Prezenţa lui în cadrul bibiotecii este atât de obişnuită încât dacă nu-l vedeam într-o zi pe coridoare ne întrebam unde e", a menţionat directorul BCU, Doru Radosav.

Tanco a publicat 44 de cărţi, prima dintre acestea în 1968, şi peste 600 de materiale publicate în presă. Cea mai recentă carte, "Viaţă şi literatură. Autobibliografica" a apărut în acest an şi a fost lansată astăzi, alături de alte trei volume.
Comenteaza