CULTURĂ. Târgul de Carte Gaudeamus şi-a desemnat câştigătorii
- Scris de Ziua de Cluj
- 15 Iul 2010, 17:48
- Cultură
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Grupul Editorial Humanitas şi-a adjudecat locul I şi Trofeul Gaudeamus la a 11-a ediţie a Târgului de Carte Gaudeamus, desfăşurată la Cluj între 14-18 aprilie.
Câştigătorii au fost anunţaţi duminică la prânz, înaintea închiderii evenimentului. Locul II a revenit Editurii Rao, iar locul III Grupului Editorial Art. Trofeele au fost acordate prin votul publicului.
Ediţia din acest an a târgului a fost vizitată de 17 mii de clujeni. Cea mai râvnită carte, tot prin vot public, a fost desemnată „Patrie de unică folosinţă” a publicistului şi sociologului clujean Vasile Sebastian Dâncu. Editorialistul ZIUA DE CLUJ, Octavian Hoandră, a primit o Diplomă de Onoare pentru contribuţia sa la realizarea celor 11 ediţii ale Târgului Gaudeamus la Cluj. Premiul fazei zonale a Concursului Naţional de Lectură „Mircea Nedelciu” a revenit Anei Maria Beleiu, de la Colegiul Naţional „G. Bariţiu”.
Vizitatorii şi expozanţii târgului au donat circa 1500 de volume în cadrul campaniei „Cărţile se întorc acasă”, destinată bibliotecilor din mediul rural. Volumele donate vor ajunge la bibliotecile din Mintiu Gherlii, Fizeşu Gherlii, Geaca din judeţul Cluj, Sebeş şi Ichiu din judeţul Alba.

Comenteaza