Horaţiu Mălăele revine la Cluj cu “Măscăriciul”
- Scris de Ziua de Cluj
- 18 Iul 2011, 23:45
- Cultură
- Ascultă știrea

Spectacolul "Măscăriciul", după A.P. Cehov, în regia lui Horaţiu Mălăele, totodată protagonist în spectacol alături de Niculae Urs, va fi prezentat miercuri, 27 iulie, de la ora 19:00, la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca.
"Se joacă mici scene, bijuterii teatrale, se schimbă replici, lumini, registre poetice, stilistice, se bârfeşte, se bea, se oftează. Fragmente, scene mici, pasaje din monologuri celebre. Din roluri jucate sau doar visate, dorite. Momente speciale, regizate şi interpretate cu mijloacele sensibilităţii, edificiu pe care este, de fapt, construit tot spectacolul", descrie cronicarul de teatru Marina Constantinescu spectacolul "Măscăriciul", într-un text publicat în "România literară" şi postat pe site-ul oficial al Teatrului Bulandra, unde a fost montată piesa.
Clujenii au ocazia să vadă, ori să revadă un recital actoricesc "de zile mari" din partea ambilor artişti, cu Horaţiu Mălăele pe post de "maestru", în rolul unui actor cu 40 de ani de carieră în spate, dar totuşi nefericit, şi cu Niculae Urs în rolul sufleurului ce intră, pe fondul vodcii consumate, în rolul mai multor personaje din teatrul universal. Antiteza dintre eleganţa maestrului şi neîndemânarea, în primă fază, a elevului este plină de umor, care scoate la lumină încă o dată talentul comic de excepţie al lui Horaţiu Mălăele, secondat de Niculae Urs, actor la Teatrul "Toma Caragiu" din Ploieşti, artist cunoscut şi apreciat de critica de specialitate.
Mălăele a mai putut fi văzut recent la Cluj şi în spectacolul "Dineu cu proşti", pentru rolul respectiv fiind nominalizat inclusiv la premiile UNITER 2011. Spectacolele care l-au avut ca protagonist şi care au fost prezentate în ultimii ani la Cluj au atras interesul clujenilor. Răspundeţi corect la întrebarea care va fi postată începând de astăzi pe site-ul ziuadecj.ro şi puteţi câştiga un loc la spectacolul "Măscăriciul", care va fi jucat săptămâna viitoare la Teatrul Naţional din Cluj.
(D.C.)