Din harul lui Dumnezeu,
Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului
şi Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului,
Iubitului nostru cler, cinstitului cin monahal
şi dreptmăritorilor creştini care se închină Domnului Hristos Cel născut în ieslea Betleemului: binecuvântare sfântă şi urare de sărbători fericite!
"Am venit să ne închinăm Lui"
"Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut în Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui" (Matei 2, 2).
Iubiţi fraţi şi surori,
Din străfund de dalbe datini, în preajma sărbătorii Crăciunului, ne vin cele mai minunate cântări şi colinde pentru care a-L slăvi pe Mântuitorul care a binevoit "Să se nască, / Şi să crească, / Să ne mântuiască". La slujba din ajunul Naşterii Domnului cântarea ne îndeamnă să facem un firesc gest de recunoştinţă dimpreună cu magii: "Pe magi I-ai îndreptat spre închinarea Ta; cu care împreună Te slăvim, Dătătorule de viaţă, Slavă Ţie!".
Închinarea, ca adorare, este cinstirea cu credinţă ce se aduce numai lui Dumnezeu Cel în Treime proslăvit. Sfântul Ioan în Evanghelia sa pomeneşte de închinarea "în duh şi adevăr" (Ioan 4, 23), înţelegând acea stare smerită de interiorizare totală în faţa lui Dumnezeu.
În Dumnezeu Cel Întrupat trebuie să credem, să nădăjduim şi spre El să se îndrepte toată dragostea noastră.
Iubiţi credincioşi,
Atunci când Domnul Hristos a despicat istoria omenirii în două, născându-Şe în Betleemul Iudeii, magii de la Răsărit avea o singură dorinţă: să se închine Lui. S-au pregătit îndelung, au adunat daruri: aur, smirnă şi tămâie şi au pornit la drum. Drum lung, greu, plin de primejdii şi de renunţări.
Drumul li l-a arătat steaua Lui, steaua credinţei, care i-a condus fără greş până la Ierusalim. Acolo însă, în marea metropolă, s-au încurcat. Steaua s-a ascuns, iar ei au fost fermecaţi de splendorile trecătoare ale acestei lumi. N-au renunţat însă la idee. Chiar dacă steaua credinţei s-a întunecat, au apelat la sfatul cunoscătorilor, inclusiv la regele Irod şi la învăţaţii lui.
Demersul nu le-a fost fără folos, ci au primit răspunsul salvator la întrebarea capitală: "Unde este să se nască Hristos? ... În Betleemul Iudeii, că aşa este scris de proorocul: «şi Tu Betleeme, pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Conducătorul care va paşte pe poporul Meu Israel»" (Matei 2, 4-6).
Aflând răspunsul la întrebarea care-i frământa au pornit grabnic spre Betleem şi steaua Lui, steaua credinţei, s-a ivit din nou. Ea i-a condus până la Pruncul Mântuitor şi, când au ajuns, "căzând la pământ s-au închinat Lui" (Matei 2,11). Bucuria lor era de negrăit pentru că au realizat lucrul cel mai important pentru o făptură omenească: L-au găsit pe Dumnezeu şi I s-au închinat Lui.
Dreptmăritori creştini,
Postul Crăciunului sau întreaga noastră viaţă, dacă extindem intervalul, este o căutare a lui Hristos şi un drum înspre Hristos. Steaua credinţei ne conduce şi ne ajută să depăşim toate potrivniciile şi toate neajunsurile. S-ar putea ca uneori, covârşiţi fiind de această lume secularizată şi dominată de iubirea de plăcere şi de avere, steaua să se ascundă.
În asemenea împrejurări trebuie să-i întrebăm cu insistenţă pe cei ce ne pot răspunde: unde-L putem găsi pe Fiul lui Dumnezeu Cel născut în Betleemul Iudeii? Eu vă voi răspunde simplu: în biserică şi la Sfânta Liturghie.
Când preotul pregăteşte bucata de prescură, pe măsuţa de la proscomidiarul din altar şi o pune pe disc, zice: "Şi venind steaua a stat deasupra unde era Pruncul".
În acest moment, proscomidiarul simbolizează peştera din Betleem, iar discul ieslea în care a fost culcat Domnul Hristos.
Mai târziu însă, după ce la Liturghie preotul va invoca Duhul Sfânt să prefacă prescura şi vinul în trupul şi sângele lui Hristos, pe Sfânta Masă se află Însuşi Pruncul Mântuitor, jertfit pentru a noastră mântuire.
Noi, cei prezenţi, ne închinăm Lui şi ne rugăm cu pioşenie zicând: "Ţie, Stăpâne, Iubitorule de oameni, Îţi încredinţăm toată viaţa şi nădejdea noastră şi cerem şi ne rugăm şi cu umilinţă cădem înaintea Ta: învredniceşte-ne să ne împărtăşim cu cuget curat cu cereştile şi înfricoşătoarele Tale Taine".
Acesta este momentul culminant al sărbătorii Crăciunului; după ce L-am găsit pe Pruncul dumnezeiesc şi ne-am închinat Lui, ne împărtăşim cu El.
Vasile Voiculescu are o poezie intitulată "Colind", în care subliniază lucrarea miraculoasă pe care o face Sfânta Taină a Cuminecăturii în fiinţa noastră: "În coliba-ntunecată / Din carne şi os lucrată, / A intrat Hristos deodată. / Nu făclie ce se stinge, / Nu icoană ce se frânge, / Ci El Însuşi, trup şi sânge, / Preschimbat pentru făptură / Într-o scumpă picătură, / Dulcea Cuminecătură. / Coliba cum L-a primit / S-a făcut cer strălucit / Pe bolta de mărgărit / Iar în ea soare şi stele / Cu Arhangheli printre ele / În mijloc tron luminos / Şi pe el Domnul Hristos, / Care mult se bucura / Duhul Sfânt s-alătura / Şi acolo rămânea / Şi acum şi pururea."
Bineînţeles, şi pregătirea trebuie să fie pe măsură: "Şi noi, Doamne, ne-am sculat / Colibele-am măturat / Uşi, ferestre, toate-s noi, / Doamne, intră şi la noi".
Din nefericire, pentru multă lume Crăciunul rămâne o sărbătoare folclorică, la care, în ambianţa colindelor, se desfată cu sarmale şi cârnaţi, aniversând naşterea lui Hristos în absenţa Lui.
Indiferentism religios se găseşte peste tot. Părintele Ştefan Anagnostopulos ne relatează că în Atena locuia domnul Costas. Intelectual pozitivist fiind, nu-l interesa viaţa religioasă. Însă, de dragul tradiţiilor, de Crăciun, s-a dus la rudele sale de la ţară. N-avea de gând să meargă la biserică. Totuşi, după ce toate rudele sale s-au dus la Liturghie, mai mult din curiozitate, s-a dus şi el. S-a aşezat într-un loc şi privea atent la altar. Şi ce-a văzut? "Când părintele a rostit «Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste apropiaţi-vă...» şi a început să-i împărtăşească pe credincioşi, Domnul Costas deodată a sărit ca ars şi nu-i venea să-şi creadă ochilor ....! Părintele Gheorghe ţinea în mâini un Prunc, dezbrăcat până la brâu, învelit în partea de jos într-o hlamidă roşie ... Din pieptul Pruncului ţâşnea sânge ... Creştinii primeau picăturile de sânge şi, în continuare, se ştergeau cu acea hlamidă roşie! Peste puţin timp, lucrurile au devenit ca mai înainte ... Domnul Costas a strigat: «Cred Doamne ..., cred!»".
Domnul Costas de Crăciun a devenit un om credincios şi s-a închinat lui Hristos. L-a găsit în biserică, acolo unde-L poate găsi oricine.
Iubiţi fraţi şi surori
Aflăm din Evanghelia Crăciunului că magii după ce L-au aflat pe Domnul Hristos şi I s-au închinat "deschizând visteriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă" (Matei 2,11). Ei şi-au început drumul cu râvnă, l-au continuat cu perseverenţă şi l-au terminat cu dărnicie.
Darul, dacă e mic sau mare, poartă un mesaj. El exprimă dragostea şi preţuirea pe care o ai faţă de o fiinţă dragă. Este un gest de recunoştinţă. "Oamenii veacului, adică ai momentului, se simt bine - şi legitimi - în postura de fiinţe cunoscătoare. Credinciosul e cineva care vrea, în plus, să fie o fiinţă recunoscătoare".
Precum magii, de-a lungul anilor, credincioşii I-au făcut Mântuitorului daruri. Pe lângă faptul că I-au dăruit inima, şi-au adus şi darul lor ctitorind biserici, aşezăminte caritabile şi instituţii de educaţie.
Nu putem trece cu vederea faptul că anul acesta, de Sfântul Nicolae s-au împlinit nouă decenii de când Eparhia noastră s-a reînfiinţat, avându-l în frunte pe vrednicul de pomenire episcop Nicolae Ivan. Acest om a lui Dumnezeu, ajutat de donatori mărinimoşi, a construit minunata noastră Catedrală şi multe alte obiective de interes spiritual. Nici noi nu suntem lipsiţi de posibilitatea de a fi darnici precum magi, fiecare după puterea noastră. Chiar dacă trecem printr-această perioadă de sărăcie, Dumnezeu aşteaptă să dăruim, după cuvântul Părintelui Nicolae Steinhardt "nu din prisosul nostru, ci din neavutul nostru, din ceea ce ne lipseşte", căci "dăruind vei dobândi". Pe plan naţional este în plină desfăşurare opera de construire a "Catedralei Mântuirii Neamului", iar pe tărâm eparhial sunt o sumedenie de obiective pe care cu ajutorul lui Dumnezeu şi a oamenilor buni le vom ridica.
E spre finalizare Centrul de Îngrijiri Paliative "Sfântul Nectarie", au demarat lucrările la Campusul Teologic "Nicolae Ivan", în primăvară vom începe Aşezământul misionar-social "Sfântul Apostol Andrei", Mânăstirea "Sfânta Elisabeta", şi multe alte lucrări.
Toate acestea cer din partea noastră dărnicia şi jertfelnicia magilor. Şi ca şi acelora dărnicia ne va fi răsplătită. Iar dărnicia şi mărinimia nu se referă doar la ctitorii, ci şi la ajutorarea semenilor noştri aflaţi în dificultate, pe care slujindu-i Îl slujim pe Hristos.
Acum, în preajma clipelor de bucurie şi de lumină, bunătatea sufletească, în mod normal, trebuie să crească. Nu în zadar zice colindul: "Acum te las, / Fii sănătos, / Şi vesel de Crăciun. / Dar nu uita, când eşti voios, / Creştine să fii bun!"
Închinându-ne în faţa ieslei din Betleem, în care se află Pruncul Mântuitor, vă îmbrăţişăm pe toţi cu drag, vă binecuvântăm şi dorim ca sărbătorile Crăciunului, Anului Nou şi Bobotezei să vă fie fericite.
† ANDREI
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi
Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului
Sfânta familie şi familia sfântă Unitatea spiritului - legătura păcii
SCRISOAREA PASTORALĂ a PS Florentin CRIHĂLMEANU,
Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla
la mărita Sărbătoare a Naşterii
după trup a Domnului şi Dumnezeului
şi Mântuitorului nostru Isus Hristos
Florentin, prin harul, mila şi îndelungă-răbdarea Atotputernicului Dumnezeu şi prin graţia Sfântului Scaun Apostolic al Romei, Episcop de Cluj-Gherla, onoratului cler împreună slujitor, cuvioaselor persoane consacrate, iubiţilor creştini greco-catolici şi tuturor credincioşilor creştini, iubitori şi cinstitori de Dumnezeu,
«Vă îndemn, să umblaţi cu vrednicie, după chemarea cu care aţi fost chemaţi, silindu-vă să păziţi unitatea Spiritului, întru legătura păcii» (cf. Ef 4,1.3).
Iubiţi credincioşi,
Venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu este o mare sărbătoare a Bisericii, o sărbătoare a bucuriei, a iubirii, a unităţii şi a păcii.
Naşterea Pruncului divin, în peştera din Bethleemul Iudeii, ne arată iubirea Tatălui faţă de noi, oamenii, şi dorinţa Lui de a reface unitatea ruptă de om prin păcat, deschizându-ne astfel calea spre Viaţa în comuniunea fericirii veşnice. Iubirea Tatălui este fundamentul pe care se clădeşte misiunea Fiului şi lucrarea Spiritului Sfânt, pentru realizarea unităţii dintre om şi Dumnezeu şi între oameni.
Naşterea lui Isus uneşte sufletele celor care L-au aşteptat, L-au căutat şi L-au primit. În peştera friguroasă stau în adoraţie lângă El, Maria şi Iosif, părinţii Săi. Lor, li se alătură în grabă păstorii ce căutau «semnul» pruncului înfăşat, aşezat în iesle, iar mai apoi sosesc şi magii porniţi de multă vreme şi din depărtări să-l vadă pe Cel proorocit, conduşi de Steaua de la Răsărit. Cu toţii, săraci şi bogaţi, mai tineri sau mai vârstnici, veniţi mai de aproape sau mai de departe, cu daruri şi fără daruri, sunt uniţi în jurul Pruncului divin, sub privirea Tatălui nevăzut care îi contemplă din înaltul cerului. Acolo, în peştera din Bethleem, iubirea Tatălui întâlneşte iubirea oamenilor, în Cel care este deopotrivă Dumnezeu şi om, Pruncul din iesle. Acolo, îngeri şi oameni cântă împreună bucuria îmbrăţişării dintre cer şi pământ. Suntem şi noi invitaţi să intrăm în misterul acestei bucurii a unităţii divino-umane, încercând să-l pătrundem şi să-l trăim la nivel personal în familia noastră şi în societatea de astăzi.
1. Unitatea cu Dumnezeu - modelul Preasfintei Treimi
«Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire, rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el» (cf. 1Io 4,16).
Cu «privirea sufletului» îndreptată spre scena din Bethleem, să ascultăm imnul corurilor îngereşti ce dezvăluie o prezenţă tainică: a Tatălui Creator, care atât de mult a iubit lumea încât a dorit să-L trimită pe Fiul Său unic pentru a împărtăşi oamenilor iubirea Spiritului Sfânt de Viaţă dătător, astfel ca toţi cei ce vor crede în Fiul să primească nepreţuitul Dar al vieţii veşnice (cf. Io 3,16).
Sfânta familie din Nazaret se dovedeşte a fi o «icoană a Preasfintei Treimi», o imagine vie a modelului suprem de comuniune în iubire şi de unitate în diversitate a Persoanelor. Maria şi Iosif sunt uniţi prin legătura iubirii în căsătorie, dar mai cu seamă prin unitatea spirituală a legăturilor de iubire pe care fiecare dintre ei le are cu Dumnezeu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos. Astfel, unitatea din familia lor este construită pe unitatea spirituală cu Dumnezeu Tatăl, adevărată legătură a desăvârşirii şi a păcii, care-i va asigura soliditatea şi trăinicia în încercările şi ispitele lumii.
Să ne aşezăm iarăşi în faţa peşterii din Bethleem, privind însă acum spre «ieslea» sufletelor noastre şi întrebându-ne cum încercăm noi, cei care prin Botez ne învrednicim de numele de creştini, să păstrăm acea unitate spirituală cu Dumnezeu? Să ne reamintim că prin harul Botezului, Hristos s-a scufundat în realitatea păcatelor noastre şi ne-a îmbrăcat în haina divinităţii Sale «câţi în Hristos v-aţi botezat în Hristos v-aţi şi îmbrăcat!» (Gal 3,27). Cum încercăm să păstrăm strălucirea şi neprihănirea acestei haine divine până la unitatea reală, deplină cu El în Împărăţia Sa? Urmând exemplul Preasfintei Fecioare Maria şi al Sf. Iosif, să refacem unitatea spirituală cu Dumnezeu prin rugăciune, prin participarea la viaţa Bisericii şi la Sfintele Taine (ce reînnoiesc în suflet legătura Harului!). Într-un cuvânt, să ne alcătuim un program de viaţă spirituală care să ne întărească unitatea cu Dumnezeu, astfel încât să putem rosti cu Sf. apostol Pavel: «Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Oare necazul sau strâmtorarea sau prigoana sau foametea,...? Dar în toate acestea suntem mai mult biruitori, prin acela care ne-a iubit» (Rom 8,35.37).
2. Unitatea cu aproapele - modelul Sfintei Familii din Nazaret
«Şi a coborât cu ei şi a venit în Nazaret şi le era supus lor» (cf. Lc 2,51).
Privind din nou spre Pruncul divin înconjurat cu iubire de părinţii săi, să medităm împreună asupra importanţei unităţii în iubire cu aproapele. Să ne reamintim că omul, ca «icoană şi asemănare a lui Dumnezeu», a fost creat din iubire şi pentru iubire, de către Tatăl Creator, care este iubire. Aşadar, persoana umană (bărbatul şi femeia), are înscrisă în natura sa intimă vocaţia şi responsabilitatea iubirii şi a comuniunii (cf. GS 12). Revelaţia creştină cunoaşte două moduri specifice de realizare a vocaţiei la iubire a persoanei umane: Căsătoria şi Fecioria, fiecare dintre acestea reprezentând o concretizare a adevărului profund al omului creat «după asemănarea lui Dumnezeu» (cf. FC 11).
Angajamentul dăruirii reciproce în iubire, în cadrul sacramentului Căsătoriei ca fundament al instituţiei familiei creştine, pretinde fidelitatea şi unitatea indisolubilă (inseparabilă) dintre soţi, pe durata întregii vieţi (cf. GS 48). Aceasta tocmai în virtutea chemării persoanei umane de a iubi după modelul Preasfintei Treimi, cu o iubire totală, dar respectând alteritatea persoanelor. Păstrarea unităţii iubirii o regăsim ca model şi în fidelitatea lui Dumnezeu faţă de legământul făcut poporului Său, în fidelitatea lui Hristos faţă de Biserica Sa, precum şi în cadrul Sfintei familii din Nazaret.
Aşa cum am arătat, unitatea în Sfânta familie se bazează, în primul rând, pe unitatea spirituală a fiecărui membru al familiei cu Dumnezeu.
Ca urmare, în cadrul Sfintei familii, fiecare membru, fiind în unitate personală cu voinţa divină, şi acţiunile familiei lor sunt în unitate cu voinţa divină, chiar dacă fiecare membru al familiei îşi păstrează rolul său. Cu toate acestea, nu este o familie lipsită de încercări sau de ispite, atât din interior cât şi din exterior.
Fericitul Ioan Paul al II-lea numea Sfânta familie «prototipul şi icoana tuturor familiilor creştine», tocmai pentru că această familie a cunoscut şi sărăcia şi persecuţia şi exilul, dar a ştiut, cu toate acestea, să-şi împlinească cu fidelitate datoriile stării, rămânând cu deschidere faţă de lipsurile altora şi împlinind cu bucurie planul lui Dumnezeu (cf. FC 86).
«Preasfânta Fecioară Maria, Maica Vieţii şi Regina familiei, să mijlocească pentru ca fiecare familie (cămin familial) să devină, după modelul Familiei din Nazaret, un loc al păcii şi al iubirii» (Fer. Ioan Paul al II-lea).
3. Unitatea în cadrul societăţii - familia creştină, model de unitate
Să privim acum spre cei ce se află uniţi în jurul Pruncului divin, în noaptea sfântă a intrării Sale în istoria umanităţii noastre: Fecioara Maria şi Iosif, primii adoratori ai Fiului lui Dumnezeu. Sosesc apoi în grabă păstorii veniţi să-L vadă pe Pruncul Mântuitor. Mai târziu ajung şi magii care se închină Regelui Iudeilor. Cu toţii, uniţi în bucurie şi în contemplarea Pruncului din iesle, alcătuiesc, chiar şi pentru scurt timp, o comunitate în jurul Sfintei familii.
Ce a adus nou naşterea lui Isus în societatea de atunci?
La peştera din Bethleem, mai mult decât simpla bucurie umană, se împărtăşeşte o bucurie spirituală, la care participă şi oştirile îngereşti, pentru că Cel născut, Cel în jurul căruia s-au adunat cu toţii, este Cuvântul întrupat, Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos. Astfel, în mica «societate», comunitatea din Bethleem, se înfăptuieşte unitatea dintre cer şi pământ, prefigurare a momentului în care se va împlini unitatea desăvârşită şi definitivă în Hristos, în fericirea veşnică.
Ce aduce nou naşterea lui Hristos pentru societatea de astăzi?
Pentru fiecare dintre noi, Naşterea Domnului aduce în suflet bucuria mântuirii, reînnoitul dar al unităţii spirituale cu Dumnezeu, prin Fiul Său. Împreună cu acesta este şi darul împărtăşirii acestei bucurii în comuniunea familiei, pentru a o întări în unitate şi fidelitate. Pentru adevăratul creştin există şi o altă dimensiune, aceea de a împărtăşi bucuria veştii mântuirii «până la marginile pământului», în întreaga societate, pentru ca, după voinţa lui Dumnezeu «toţi oamenii să ajungă la cunoştinţa adevărului şi să se mântuiască» (1Tim 2,4).
Societatea are datoria de a sprijini instituţia familiei, prin legi care să favorizeze «cultura vieţii» iar în caz contrar legislaţia poate conduce la vătămarea instituţiei familiei şi a legii morale cu posibile consecinţe distructive asupra individului, a familiei şi a societăţii însăşi. Presiunea secularizării, libertinismul moral şi individualismul pe de o parte, globalizarea şi relativizarea valorilor creştine pe de altă parte, tind să rupă unitatea spirituală a persoanei cu Dumnezeu şi de aici dezbinarea interioară, care conduce la dezbinarea familiilor cu consecinţe negative asupra soţilor şi a copiilor. Dezbinarea unităţii de iubire în cadrul familiei, «celula de bază» a Bisericii şi a societăţii, are drept consecinţă slăbirea «trupului» Bisericii şi al societăţii, îndepărtarea treptată de Dumnezeu, de valorile spirituale şi implicit de legea morală. Dacă nu se iau măsuri corespunzătoare, acest fenomen poate degenera într-o criză morală pe baze antropologice, ce va conduce, nu doar la o criză economică, ci spre haos şi neant. Să ne reamintim că Dumnezeu a pedepsit cu severitate păcatul oamenilor făcut cu voinţă şi ştiinţă în timpul lui Noe şi al lui Lot (potopul,- cf. Gen 7, Sodoma şi Gomora, - cf. Gen 19).
În schimb, celor care respectă şi împlinesc poruncile Sale, Dumnezeu le promite păstrarea comuniunii de iubire cu El: «Dacă păziţi poruncile Mele veţi rămâne întru iubirea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân întru iubirea Lui» (cf. Io 15,10). Acesta este secretul păstrării unităţii spirituale cu Dumnezeu: respectarea şi împlinirea poruncilor Sale. Astfel, îi vom putea cere orice în rugăciune şi El ne va da (cf. Io 15,7).
Să-I cerem acum, la celebrarea marii sărbători a Naşterii Domnului, să putem rămâne mereu în unitate spirituală cu El, să putem păstra legătura păcii şi a desăvârşirii, fiecare dintre noi, familiile noastre şi toţi cei care acceptă cu bucurie să facă parte din «marea familie» a lui Hristos prin Botez. Aceasta trebuie să constituie adevărata libertate şi bucurie spirituală a familiilor creştine, care să le însoţească pe drumul sfinţeniei, în unitate spirituală şi fidelitate. De aceea, suntem îndreptăţiţi să cerem stăruitor în rugăciune: «Unitatea în credinţă şi împărtăşirea Spiritului Sfânt cerând, pe noi înşine şi unul pe altul şi întreaga noastră viaţă lui Hristos Dumnezeu să o dăm» (ectenie liturgică).
Iubiţi credincioşi,
Datorită importanţei instituţiei familiei pentru Biserica noastră, precum şi datorită faptului că în anul viitor va avea loc la Milano a VII-a Întâlnire mondială a familiilor, am hotărât împreună cu cei rânduiţi, ca şi anul 2012 să fie dedicat în mod special pastoraţiei familiei având tema: «Familia, leagăn al vieţii».
Pentru că am meditat asupra temei unităţii, să ne reamintim că vocaţia la unitate este o notă identitară caracteristică Bisericii noastre şi neamului nostru românesc, după cum afirma Cardinalul Iuliu Hossu: «Dacă nu ar fi fost Unirea de la 1700, nu ar fi fost nici Adunarea de la Blaj din 1848 şi nici Marea Unire de la 1 Decembrie 1918». Să ne ajute Domnul să putem fi apostoli ai unităţii aşa cum înaintaşii noştri au fost «martiri pentru unitate» (Fer. Ioan Paul al II-lea).
Naşterea lui Isus, care i-a unit într-o «mare familie» pe Maria şi Iosif, cu păstorii, magii şi cetele îngereşti, ne oferă şi nouă ocazia de a intra în «familia Lui», cu familiile şi comunităţile noastre, cântând împreună colindul bucuriei unităţii dintre cer şi pământ: «Cerul şi pământul/ În cântec răsună,/ Îngeri şi oameni,/ cântă împreună:/ Hristos se naşte,/ Domnul coboară,/ îngerii cântă, magii îl adoră,/ păstori aleargă,/ ieslea o înconjoară,/ mari minuni se întâmplară».
Sărbători pline de bucuria renaşterii spirituale a Pruncului divin în sufletele şi în familiile noastre, binecuvântate cu dragoste, cu pace şi bună înţelegere!
Mulţi ani sfinţi şi binecuvântaţi!
† Florentin
Episcop de Cluj-Gherla
