Liber la muzee şi proiecţii de Ziua Tineretului

Liber la muzee şi proiecţii de Ziua Tineretului
Pe tot parcursul zile de miercuri, 2 mai, o serie de instituţii îşi vor deschide porţile pentru a fi vizitate de persoanele cu vârsta de până la 35 de ani cu ocazia Zilei Tineretului.

Acţiunile organizate în această zi, descrise de organizatori drept "culturale, de divertisment, sportive, evenimente interactive, educative", vor începe la ora 8:00, la deschiderea Muzeul Etnografic al Transilvaniei. Programul de vizitare se va încheia la ora 16:00.

De la ora 10:00 grupurile organizate de tineri au acces la Muzeul Farmaciei (Piaţa Unirii nr. 28), tot până la ora 16:00. Între orele 10:00 şi 18:00 tinerii pot vizita gratuit Grădina Botanică Alexandru Borza (str. Republicii nr. 42). Şi Muzeul de Artă îşi va deschide porţile de Ziua Tineretului, între orele 11:00 şi 18:00, la adresa din Piaţa Unirii nr. 30. Următorul moment din programul evenimentului constă în distribuirea de carduri Euro 26 în Grădina Botanică. De la ora 13:00 este programat un marş în cadrul Zilelor Studenţilor KMDSZ (pe traseul Piaţa Unirii - Pădurea Hoia), în colaborare cu Uniunea Studenţească Maghiară din Cluj. Organizaţia îşi va prezenta de la ora 15:00 echipele care vor lua parte la diverse întreceri în pădurea Hoia.

Grădina Botanică va găzdui apoi o campanie antidrog între orele 15:00 şi 16:00, cu sloganul "Trăieşte-ţi viaţa, nu iluziile!". Acţiunea se desfăşoară în colaborare cu Centrul de Prevenire şi Consiliere Antidrog Cluj şi Consiliul Judeţean al Elevilor Cluj. Tot aici va avea loc între orele 16:00 şi 17:00 Crosul Tineretului, în colaborare cu Consiliul Judeţean al Elevilor.

Tinerii iubitori de film sunt aşteptaţi de la ora 17:00 la Turnul Croitorilor (str. Baba Novac nr. 35), unde va avea loc Best of Ffest 2011 - proiecţia filmelor premiate Ffest 2011 - Festivalul Internaţional al Filmului Studenţesc. Acţiunea are loc în colaborare cu Facultatea de Ştiinţe şi Arte a Universităţii Sapientia din Cluj-Napoca. Ultimul moment al zilei va fi Seara ONG-urilor de tineret, găzduită de la ora 18:00 de Uptown Arts Caffe (str. David Ferenc nr. 13).

Evenimentele dedicate Zilei Naţionale a Tineretului în 2 mai 2012 sunt organizate de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Cluj în colaborare cu Universitatea Babeş-Bolyai, Grădina Botanică, Universitatea Sapientia - Facultatea de Ştiinţe şi Arte Cluj-Napoca, Primăria Municipiului Cluj-Napoca - Turnul Croitorilor, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Muzeul Farmaciei, Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Consiliul Judeţean Cluj, Centrul de Prevenire şi Consiliere Antidrog Cluj, AIESEC Cluj-Napoca, Uniunea Studenţească Maghiară din Cluj, Organizaţia Studenţilor Economişti, Consiliul Judeţean al Elevilor Cluj, Uniunea Organizaţiilor Studenţeşti Maghiare din România.

 

 

Comenteaza