10 pentru titlul de Capitală Culturală Europeană
- Scris de Cosmina Fernoaga
- 06 Oct 2013, 11:29
- Cultură
- Ascultă știrea

Cluj-Napoca, Alba, Arad, Sfântu Gheorghe, Braşov, Craiova, Timişoara, Iaşi, Brăila şi Galaţi vor intra în cursa pentru titlul de Capitală Culturală Europeană (CCE), ce va fi conferit unei localităţi din România în 2021. Până la finele anului viitor, Clujul ar urma să aibă finalizat proiectul cu care se va prezenta în această competiţie. Unele oraşe, precum Timişoara sau Craiova, s-au grăbit să-şi construiască videoclipuri de prezentare, însă, acestea, în mare parte, au stârnit reacţii de nemulţumire din partea locuitorilor.
Până la finele anului viitor, Asociaţia Cluj Capitală Culturală Europeană ar urma să-şi finalizeze proiectul pe care-l va prezenta juriului care acordă acest statut unui oraş din România pentru anul 2021. Competiţia acerbă nu îi sperie pe reprezentanţii asociaţiei clujene, chiar dacă unele oraşe, precum Timişoara sau Craivoa, şi-au lansat deja clipurile de prezentare.
„Noi avem un calendar şi vrem să-l respectăm. Vom ieşi cu un clip de prezentare a oraşului la jumătatea anului viitor, după ce vom avea structurată viziunea pe care ne vom construi proiectul. Ţinem foarte mult la ideea de concept. Nu ne putem permite să ieşim cu ceva care să nu aibă în spate întreg conceptul proiectului pentru un Cluj Capitală Culturală Europeană", a menţionat preşedintele asociaţiei, Florin Moroşanu.
Recent, Primăria Craiova şi-a lansat filmuleţul pentru prezentarea oraşului, iar acesta a stârnit destul de multe reacţii negative în presa locală şi pe site-urile de socializare. De altfel, din aceleaşi motive, Primăria Timişoara s-a văzut nevoită să-şi retragă clipul de prezentare, care a fost lansat într-o fază incipentă, în condiţiile în care nu a existat o echipă care să fi lucrat în prelabil la un proiect consistent, reprezentativ pentru identitatea oraşului.
Până la finele anului viitor, toate oraşele ar urma să aibă stabilite strategiile cu care vor concura pentru titlul de capitală culturală europeană. România, alături de Grecia, ar urma să ofere, în 2021, câte o CCE. Până acum, în România şi-au anunţat candidatura oraşele Cluj-Napoca, Alba Iulia, Arad, Braşov, Sf. Gheorghe, Craiova (împreună cu Târgu-Jiu), Timişoara, Iaşi, Brăila (împreună cu Galaţi). Moroşanu apreciază că în România nici nu este foarte rău, dacă se face o comparaţie cu Italia, unde pentru titlul de CCE, ce va fi atribuit în 2019, s-au înscris 21 de oraşe.