A murit actriţa italiană Gina Lollobrigida

A murit actriţa italiană Gina Lollobrigida

Gina Lollobrigida a fost una dintre cele mai cunoscute actriţe din Italia în anii '50 şi '60, fiind considerată "cea mai frumoasă femeie din lume" din acea perioadă.

Gina Lollobrigida a murit la vârsta de 95 de ani, a anunțat luni agenția de presă ANSA, citată de Reuters.

Actrița s-a născut la Subiaco, pe 14 iulie 1927 și a devenit celebră în anii 1950, ajungând o legendă a cinematografiei italiene, iar mai târziu a devenit fotograf și sculptor după ce s-a retras din lumea filmului.

"Lollo" a apărut în filme precum „Crossed Swords”, „Hunchback of Notre Dame” și „Beautiful But Dangerous”. Gina Lollobrigida a jucat alături de alte staruri precum Humphrey Bogart, Frank Sinatra, Rock Hudson și Errol Flynn.

Actrița a câștigat de 6 ori premiul David di Donatello, de 2 ori premiul Nastro d'Argento (în 1954 și 1963) și de 6 ori Bambi Awards; de asemenea a fost nominalizată de trei ori pentru Golden Globe, o dată pentru BAFTA și a câștigat în 1961 premiul World Film Favourite - Female.

A murit actriţa italiană Gina Lollobrigida

Comenteaza