News alert A murit un mare actor clujean

Figură emblematică a Teatrului Național, Anton Tauf a slujit scena clujeană timp de peste 45 de ani.

În 1968 absolvea Institutul de Teatru din București, la clasa Beatei Fredanov și a lui Octavian Cotescu, iar de atunci a jucat neîntrerupt pe scena naţionalului clujean.

A lucrat cu mari regizori ai vremii, începând cu Vlad Mugur, care l-a adus în orașul de pe Someș, imediat după absolvirea facultății și în al cărui Hamlet testamentar a făcut un formidabil Polonius. Colaborările lui continuă cu György Harag, Aureliu Manea, Mircea Marin, Alexa Visarion, Alexandru Tatos, Alexandru Dabija, Mona Chirilă, Anca Bradu, Tudor Lucanu.

Cel mai îndelungat și plin de succes drum împreună a fost acela cu regizorul Mihai Măniuțiu sub direcția căruia au luat naștere roluri memorabile: "Macbeth" - Shakespeare, Segismundo din "Viața e vis", de Calderon de la Barca, El din "Cerul înstelat deasupra noastră", de Ecaterina Oproiu, Chirică, din "Omul cu mârțoaga", de George Ciprian, Petruchio din "Îmblânzirea scorpiei", de Shakespeare, Domnul Jourdain din "Burghezul gentilom", de Molière, Profesorul din "Lecția", de Eugene Ionesco, Popa din "Tulburarea apelor", de Lucian Blaga.

Un portret i-a făcut actorului Justin Ceuca, mulți ani secretar literar la Naționalul clujean: „Anton Tauf era idealistul. Postura lui era aceea a nobleţii, care implica o perspectivă elevată asupra existenţei, a destinului de artist. Anton Tauf făcea o selecţie a rolurilor care i se propuneau. După câte ştiu  a refuzat un rol de film. Lucra cu predilecţie cu regizorii cu care îşi descoperise afinităţi.

Îşi însuşise o exemplară disciplină profesională, o autoexigenţă nemiloasă, o stare de religiozitate faţă de artă. Se strecura însingurat după spectacol, mereu nemulţumit, surd la felicitări. Rar îşi sărbătorea succesele. A fost întotdeauna artistul, nu pişicherul. Nu s-a mulat niciodată după o situaţie, şi-a păstrat cu încăpăţânare punctul de vedere.“  

A condus Naționalul clujean timp de un an (1992-1993) și Teatrul Municipal din Baia Mare timp de șapte ani (1995-2002). Nu s-a mulțumit doar să colaboreze cu regizori cu care și-a descoperit afinități, ci a semnat el însuși regia mai multor spectacole. Îndrăgostit de Caragiale și de Nichita Stănescu, a topit în tipare inedite, lumea lor de simboluri, în „noduri și semne“ noi. De altfel, poezia lui Nichita a trezit, aducând la suprafață, un recitator împătimit, fascinant, fabulos al poeziei lui.

Actor, regizor, profesor, director de teatru – au fost tot atâtea ipostaze ale personalității complexe care a fost Anton Tauf.

La Galele UNITER din 2018, Tauf a primit premiul pentru întreaga activitate. A trimis o scrisoare cu acel prilej: „Îmi displace că nu pot fi prezent la sărbătorirea anuală a teatrului românesc, dar sunt într-un program de recuperare, care presupune o terapie zilnică, constând în a merge cu tălpile goale pe linia orizontului, subțire și tăioasă. Asta fac. Merg cu tălpile goale pe tăiș.

Mă folosesc însă, ca întotdeauna, de a rosti în fața voastră numele uriașilor mei profesori de arta actorului Beate Fredanov și Octavian Cotescu. Precum și al profesorului meu de estetică stelară, Nichita. Nichita Stănescu.

Nu pot să nu-mi amintesc, în fața voastră, numele a trei regine, care au avut blândețea de a transforma bastardele zile lucrătoare în duminici binecuvântate: Silvia Ghelan, Gina Patrichi și Irina Petrescu. Și pentru că vreau să fiu sincer până la capăt, vă spun că am așteptat cu înfrigurare să-mi acordați premiul pentru debut și nu pentru întreaga activitate. Sărut mâinile, bună seara, vă îmbrățișez pe toți“.