Ada Milea a bisat la premiera de la Naţional

Ada Milea a bisat la premiera de la Naţional
Premiera spectacolului „Insula”, după Gellu Naum, în concepţia scenică a Adei Milea a fost prezentată aseată la Teatrul Naţional din Cluj.

Câteva sute de spectatori au asistat ieri seară la spectacolul-concert realizat de Ada Milea după piesa „Insula" a lui Gellu Naum. Reprezentaţia a constituit prima premieră din stagiunea 2011-2012 a Teatrului Naţional din Cluj.

Spectacolul a cuprins replici cântate de zece dintre actorii Naţionalului clujean pe muzica interpretată de Ada Milea, la chitară şi actorul Cristian Rigman, la tobe, după textul piesei "Insula" a lui Gellu Naum.

Tema piesei pleacă de la personajul Robinson Crusoe din romanul lui Daniel Defoe, dar ia apoi o altă evoluţie, pe un ton specific suprarealismului al cărui exponent este Gellu Naum.

La finalul reprezentaţiai spectatorii au izbucnit în aplauze, dar au avut surpriza ca protagoniştii să reia spectacolul. Au urmat din nou aplauze. Ada Milea a prezentat apoi încă o nouă surpriză şi anume o scurtă melodie, în engleză, dintr-o altă versiune a spectacolului „Insula" pe care a realizat-o şi prezentat-o în străinătate, în trecut, împreună cu muzicianul Alexandru Bălănescu.

 

Comenteaza