Adrian Ghenie, absolventul UAD Cluj-Napoca, tablou vândut cu 6 milioane de euro

Adrian Ghenie, absolventul UAD Cluj-Napoca, tablou vândut cu 6 milioane de euro

Tabloul în ulei pe pânză semnat de Adrian Ghenie care se intitulează “The Death of Charles Darwin” a fost adjudecat, sâmbătă, la Sotheby’s Hong Kong, pentru 54.920.000 de dolari HK, adică 6.097.000 de euro.

Născut în Baia Mare, în 1977, Adrian Ghenie a absolvit Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca în 2001. După ce a încercat să trăiască din artă în Viena şi Sicilia, s-a întors în Cluj-Napoca şi a înfiinţat galeria Plan B, alături de Mihai Popin, în 2005.

Tabloul “The Death of Charles Darwin” a fost expus în 2013 la galeria Pace din New York şi a fost achiziţionat de aceasta de la proprietarul actual, a transmis News.ro. Pictura în ulei pe pânză a fost adjudecată, sâmbătă, la Sotheby’s Hong Kong, pentru 54.920.000 de dolari HK, adică 6.097.000 de euro.

„Adrian Ghenie este un pictor care ştie să creeze suspans, să dirijeze scena şi, de asemenea, să provoace în privitor, acel amestec magic de anxietate şi aşteptare pe care îl doresc atât de mulţi artişti şi doar câţiva ştiu”, este descrierea din catalog.

Din 2006, Ghenie a cunoscut o ascensiune fulminantă pe scena artistică internaţională, devenind unul dintre principalii pictori ai generaţiei sale, potrivit Sotheby’s.

„The Death of Charles Darwin” (2013) de Ghenie se numără printre cele mai sofisticate portrete cu evoluţionistul britanic, fiind apreciat atât de critică, cât şi de public. Cercetând teoria evoluţiei a lui Darwin prin selecţia naturală ca declanşator al unei schimbări de paradigmă în istorie, Ghenie este în special interesat de moştenirea lui Darwin.

Într-un interviu cu istoricul de artă şi curatorul Magda Radu, Ghenie descria: „Marx a venit de la Darwin. Mişcarea Eugenetică engleză a venit de la Darwin, iar mişcarea Eugenetică a condus la darwinismul ştiinţific şi de aici la nazism. Ideea că există o lume materială şi nimic altceva şi că lucrurile sunt produsul evoluţiei, a fost esenţială pentru marxism. Acolo, totul este faptic; nimic nu este transcendental. Şi pentru nazişti, supravieţuirea celui mai potrivit, a rasei supreme - acestea au fost ingredientele pe care s-a bazat ideologia lor. Şi eliminarea celei mai slabe verigi, care le-a alimentat doctrina rasistă şi antisemită”.

În 2011 a fost prima dată când Ghenie a inclus chipul lui Darwin în lucrările sale, înfăţişându-se purtând o mască a lui Darwin în lucrarea „Self-Portrait as Charles Darwin”. Ulterior, artistul l-a reprezentat pe evoluţionistul britanic în diferite momente ale vieţii sale, inclusiv în „Charles Darwin as a Young Man” (2013), „Charles Darwin at the Age of 40” (2014) şi „Charles Darwin at the Age of 75” (2014).

În ciuda estompării texturate a chipului din „The Death of Charles Darwin”, bărbatul este recunoscut drept Darwin după barba lui plină, redată ca un fum.

Comenteaza