Afişe politice din anii '80, la Muzeului de Artă
- Scris de Ziua de Cluj
- 28 Apr 2014, 18:35
- Cultură
- Ascultă știrea

Expoziţia este organizată de Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca în parteneriat cu Muzeul de Artă şi va fi vernisată, mâine, la ora 13.
"Visul de aur al omenirii surprinde, în special prin afişe, aniversarea unor momente importante din evoluţia sau activitatea Partidului Comunist Român. Reluând polemic dezideratul unei societăţi egalitariste, remodelate după preceptele totalitare ale regimului comunist din România, conceptul curatorial propune implicit o celebrare critică a zilei de 1 Mai. Iniţiativa manifestării aparţine echipei curatoriale, formată din artiştii graficieni Radu Solovăstru, rector al Universităţii de Artă si Design şi Bencze László, cadru didactic in cadrul programului de studii arte plastice-grafică al Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca Expoziţia îşi propune să suscite o problematizare a modurilor de receptate ale unei serii de creaţii originale, care pot fi considerate totodată „comenzi" în sensul impus la acea vreme de Partidul Comunist aflat la putere. Starea de anonimat poate fi privită din această perspectivă ca o altă formă de rezistenţă a artiştilor şi ca un alt fel de protecţie împotriva unei ideologii sau a unor limitări impuse de către cenzură" , transmit organizatorii.
Expoziţia va fi deschisă în perioada 30 aprilie - 11 mai 2014.