Al doilea lungmetraj al lui Tudor Giurgiu, la TIFF 2012

Al doilea lungmetraj al lui Tudor Giurgiu, la TIFF 2012
Regizorul Tudor Giurgiu (foto) a început lucrul la cel de-al doilea film de lungmetraj, comedia “Despre oameni şi melci”, care-l va avea între protagonişti şi pe cunoscutul actor clujean Dorel Vişan. Filmul, care dispune de un buget consistent, urmează să fie lansat în primul weekend al ediţiei 2012 a Festivalului de Film Transilvania (TIFF).

"Este vorba de o comedie ce porneşte de la un fapt real, o grevă din 2002 a muncitorilor de la fabrica Aro din Câmpulung Muscel. E o comedie cu actori mari din filmul şi teatrul românesc. Este o propunere pentru spectatori în primul rând, este un film foarte accesibil. Subiectul este unul universal, foarte uşor de înţeles. O fabrică este pe cale de a fi privatizată, iar muncitorii au o idee surprinzătoare de a o salva. Greva de la Câmpulung Muscel a avut loc în 2002, însă noi am plasat acţiunea din film în 1992, iar de aici am escaladat", a precizat regizorul Tudor Giurgiu. El a explicat că îşi doreşte ca filmul să poată fi prezentat în primul weekend din cadrul ediţiei de anul viitor a Festivalului de Film Transilvania, al cărui director este. Regizorul a dezvăluit că Dorel Vişan, "un actor uriaş, unul din cei mai importanţi sau chiar cel mai important actor român de film" va juca rolul directorului întreprinderii, fiind ales pentru şarmul şi experienţa deosebite. Actorii principali vor fi Andi Vasluianu, unul dintre cei mai apreciaţi actori din Noul Val al cinematografiei, şi Monica Bârlădeanu, protagonistă şi în alte pelicule româneşti de lungmetraj din ultimul deceniu. În film mai joacă Ion Besoiu şi Valeria Seciu.

Filmul regizat de Tudor Giurgiu va avea un buget de 1,2 milioane de euro, asigurat prin intermediul colaborării cu două companii coproducătoare din Franţa, din finanţare europeană, dar şi din fonduri provenite de la Compania Naţională de Cinematografie. Filmul va fi vândut în Europa de o casă de producţie din Franţa. Tudor Giurgiu are propria casă de producţie de film, iar în 2006 a regizat "Legături bolnăvicioase". El este fondator şi director al TIFF, ajuns deja la cea de-a 10-a ediţie.

 

Comenteaza