Video Andre Rieu concertează în premieră la Cluj. Cât costă biletele

Andre Rieu concertează în premieră la Cluj. Cât costă biletele

Andre Rieu ajunge pentru prima dată în concert la Cluj-Napoca, alături de Johann Strauss Orchestra.

Andre Rieu va concerta în premieră la Cluj-Napoca, la BT Arena, în 5 aprilie 2019, de la ora 20:00. Show-ul, care este inclus în turneul mondial susţinut de artist, este un mix de vals, muzică de film, musical, operă precum și de cele mai cunoscute hituri.

”Muzica și valsul reprezintă o parte foarte importantă în viața mea. Dacă o melodie îmi atinge sufletul, cu siguranță îl va atinge și pe al dumneavoastră. Această muzică îmi permite să aduc emoție și bucurie în sufletele oamenilor, peste tot în lume. În concertele mele totul este permis: râsul, plânsul, dansul, cântatul. Emoțiile reprezintă secretul succesului meu” spune Andre Rieu. 

Acesta a concertat pentru prima dată în România în 2015, susținând numai puțin de șapte reprezentații în Piața Constituției, în perioada 5-14 iunie. Un an mai târziu, a revenit cu orchestra sa la București pentru alte două show-uri (11-12 iulie 2016).

Biletele vor fi disponibile începând de joi, 29 noiembrie, la ora 10:00, și vor putea fi achiziționate atât online de pe www.eventim.ro sau www.andrerieu.com, precum și din magazinele partenere Eventim din toată țara, la prețuri ce pornesc de la 200 de lei, în funcție de categoria de loc.

Andre Rieu este un violonist, dirijor și compozitor olandez, cunoscut pentru înființarea Orchestrei Johann Strauss, în 1987. Este căsătorit de 40 de ani și locuiește, alături de soția sa Marjorie, într-un castel romantic construit în 1452 în orașul său natal, Maastricht, din Olanda. Soții Rieu au doi fii și cinci nepoți.

Comenteaza