Andrei Şerban revine la Teatrul Maghiar

Andrei Şerban revine la Teatrul Maghiar
Cunoscutul regizor de teatru Andrei Şerban va regiza din nou un spectacol la Teatrul Maghiar din Cluj.

Este vorba de spectacolul „Hedda Gabler", de Henrik Ipsen, a cărui premieră urmează să aibă loc în luna ianuarie a anului viitor. Şerban a mai regizat în ultimii ani la Teatrul Maghiar din Cluj alte două spectacole - „Unchiul Vanea" de A. P. Cehov şi „Strigăte şi şoapte" după filmul omonim al lui Ingmar Bergman. Ambele spectacole au obţinut premiile UNITER pentru cel mai bun spectacol, cea mai bună regie şi cel mai bun actor în rol principal, în 2008 şi respectiv 2009.


Conform directorului teatrului clujean, Tompa Gabor, invitarea unor regizori importanţi în cadrul companiei reprezintă o educare teatrală pentru actori, dar şi menţinerea la un nivel ridicat a performanţei actoriceşti. Directorul instituţiei a precizat că sosirea invitaţilor implică şi riscuri, pe care însă instituţia a fost şi este dispusă să şi le asume. "Faptul că Andrei Şerban revine nu înseamnă că mergem pe ceva sigur. Ci aşa cum şi el îşi doreşte, şi noi la fel, căutăm ceva nou", a punctat Tompa.

Andrei Şerban este unul dintre cei mai cunoscuţi regizori români în străinătate. Toate spectacolele sale din România devin spectacole-eveniment. Regizorul român va avea parte în acest an, la Festivalul Naţional de Teatru, de o secţiune specială dedicată spectacolelor sale, în cadrul căreia de altfel va susţine două spectacole şi Teatrul Maghiar.

 

Comenteaza