Aparat de măsurat râsetele

Aparat de măsurat râsetele

Regizorul Xantus Gabor, membru al juriului Festivalului Internaţional de Comedie Cluj, la secţiunea scurtmetraje, spune că filmul câştigător ar trebui evaluat cu un “râseto-metru”. 

 

Ce criterii urmăreşte un juriu la filmele dintr-o competiţie de comedie?

Drept să vă spun, deşi am făcut parte din multe jurii, şi naţionale, şi internaţionale, este prima dată când fac parte dintr-un juriu pentru film de comedie şi e o ipostază extrem de interesantă. Chiar şi iniţiativa de a organiza un festival al filmului de comedie este cel puţin interesantă astăzi, în  conjunctura pe care o trăim. Fiecare festival are caracteristicile şi specificul lui.

 

 Altfel te uiţi la un documentar, la un lungmetraj, la un film artistic, la un film de comedie. Impactul unui film de comedie depinde foarte mult de mediul social în care este plasat. Depinde foarte mult de perioadă, şi cei care sunt încă vizionaţi au rămas “clasicii” ale căror filme turnate acum zeci de ani sunt încă valabile. La această competiţie, deşi nu am reuşit încă să vizionez toate filmele, observ o varietate foarte mare în abordarea comicului. Sunt filme şi româneşti, şi din străinătate, fiecare cu altă personalitate, altă abordare, probabil pentru un public ţintă.

 

Căutaţi o universalitate a comicului atunci când veţi alege filmul câştigător?

Eu cred că un film de comedie este valabil  atunci când poate funcţiona indiferent de conjuncturi. Când poate să creeze momente vesele şi în România, şi în altă parte a lumii. Aceasta e menirea lui. Ca unitate de măsură, la jurizarea unor alte genuri - acestea sunt mai palpabile, mai bine conturate.

 

 Am stat şi m-am gândit cum aş putea să clasific aceste filme de comedie. Atunci am ajuns la o concluzie foarte profană şi banală: ar trebui măsuraţi decibelii de râsete şi de aplauze. Cel care obţine cele mai multe râsete şi aplauze la nişte parametri fizici, acela e filmul valabil, autentic şi câştigător.

Comenteaza