Foto Arta intră în curțile din centrul Clujului, sâmbătă

Arta intră în curțile din centrul Clujului, sâmbătă

Câteva gesturi simple pot să le facă ziua mai frumoasă celor din jur, indiferent de circumstanțe.

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

Cu acest gând în minte și ținând cont de contextul social generat de pandemie, Asociația Fapte organizează Art in the Street – Courtyard Edition, un eveniment care va avea loc în 17 octombrie pe străzile și în curțile Clujului.

Proiectul este structurat astfel încât să permită adaptarea perfectă a actului artistic la condițiile actuale, dând posibilitatea publicului să participe în siguranță la toate activitățile pregătite.

Organizatorii au concentrat cea mai mare parte din program în câteva curți din zona centrală a orașului, fapt ce dă ocazia artiștilor să se exprime într-un context nou și inedit și, în același timp, asigură controlul necesar impus de pandemie.

Arta intră în curțile din centrul Clujului, sâmbătă

’’Încă de anul trecut, am pus ochii pe curțile interioare din oraș. Atât Cluj-Napoca, dar și multe alte orașe din țară, au multe curți interioare care nu sunt folosite la capacitatea lor maximă. Multe din ele nu sunt accesibile deloc pe parcursul anului, unele sunt folosite drept parcări.

La fel cum am crezut și în Jazz in the Park că are puterea să schimbe Parcul Central, evenimentele speciale pot deschide ochii comunității locale și pot pune în valoare curțile din oraș. Desigur, condițiile sunt vitrege și, la începutul anului, când am planificat acest eveniment, ne raportam la total alte reguli. E important să nu ne oprim, să dăm măcar o mostră, o dovadă din ce poate fi acest proiect despre curțile din oraș.

Legat de regulile de participare, ne-am creat deja reputația de a fi foarte atenți și serioși cu privire la regulile de distanțare și la măsurile de precauție care trebuiesc luate. Nu avem emoții din acest punct de vedere’’, a spus Alin Vaida, directorul executiv al Fapte.

Curțile în care va avea loc această ediție a Art in the Street sunt cele ale Facultății de Teatru și Film, Liceului Teologic Reformat, Casei Vaida Voievod, Centrului de Creație Maidan, Centrului Cultural Francez, Teatrului Puck și a Casei TIFF.

În aceste spații cu o intimitate specială, publicul va putea participa la concertele acustice și pe instrumente electrice ale Musspell, Blue Velvet, Mihail, Andrei Petru & Forro Erik, Satellites, Vizi, recitalul pianistului Bogdan Vaida, concertul de canțonete al Operei Naționale Române din Cluj, piesele de teatru pentru adulți în interpretarea actorilor Filip Odangiu și Diana Ioana Licu, spectacolele pentru copii susținute de Florin Suciu - Magic Puppet, artiștii colectivului Mini Reactor și expozițiile artiștilor Angyalosi Beata și Liviu Bulea.

O atenție aparte în cadrul proiectului va fi acordată artelor vizuale. Astfel, fotografia va face obiectul expozițiilor care vor avea loc la Turnul Croitorilor, în Piața Unirii și pe str. Regele Ferdinand, iar pictura va evolua live în diferite puncte din centrul Clujului unde tineri artiști ai Universității de Artă și Design vor putea fi văzuți la lucru. Nu vor lipsi din cadrul acestei ediții deja familiarele statui vivante și artiștii pe picioroange, care vor colora și anima strada Eroilor și Piața Unirii.

"Anul acesta o să facem lucrurile puțin altfel, dar încercăm să menținem vibe-ul evenimentului Art in the Street la fel ca în anii trecuți: un eveniment care animă orașul și care în oferă acea efervescență aparte. Anul acesta ne e mai dor ca niciodată de evenimente și de publicul nostru; nouă și multor altor inițiative culturale implicate în acest proiect.

Din acest motiv, instalația luminoasă Mi-e Dor de Tine, creată de Asociația Daisler, va fi expusă într-un loc aparte din Cluj-Napoca, într-una din instituțiile în care, de astăzi, nu mai putem intra: Opera Națională Română. Pentru că vrem să oferim performance-uri publicului nostru, aducem în acest an în Art in the Street conceptul de scenă ON/OFF, cu ajutorul partenerului nostru oficial: Raiffeisen Bank.

Aceste două curți o să prezinte concerte ON & OFF - amplificate și acustice. Scena ON este găzduită de Facultatea de Teatru și Film din cadrul Universității Babeș-Bolyai, iar scena OFF este găzduită de curtea Liceului Tehnic Reformat Cluj-Napoca", a detaliat Denisa Dan, project manager al Art in the Street.

Spectacolele și concertele care vor avea loc în curțile Clujului se vor desfășura după-amiaza, între orele 16:00 și 20:00. Pentru a participa la ele publicul va trebui să-și facă rezervări în prealabil, pe www.entertix.ro, începând de marți, 13 octombrie, ora 12:00. Rezervarea își pierde valabilitatea în cazul în care persoana care a rezervat bilet nu se prezintă cu minimum 15 minute înainte de spectacol.

Pentru siguranța tuturor celor prezenți, la intrarea în curțile cu spectacole se va efectua un triaj observațional și nu va fi permis accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree). În momentul sosirii, participanților li se va măsura obligatoriu temperatura corporală.

Persoanele care refuză verificarea temperaturii sau a căror temperatură depășește 37,3 grade Celsius nu vor avea acces în perimetru. Purtarea măștii va fi obligatorie pe tot parcursul evenimentului. Organizatorii vor pune la dispoziția participanților soluții dezinfectante la intrarea în spațiile de desfășurare a evenimentelor.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza