Artiştii clujeni pleacă în Ungaria

Artiştii clujeni pleacă în Ungaria

Zece artişti plastici români din cadrul Şcolii de la Cluj a Universităţii de Artă şi Design (UAD) vor expune la cel mai modern centru de artă contemporană din Ungaria, Modem Debrecen. Au fost selectaţi Ioan Sbârciu, Radu Solovăstru, Istvan Kudor Duka, Marius Bercea, Mircea Suciu, Cristian Opriş, Dan Măciucă, Veres Szabolcs, Berszan Zsolt şi Dumitru Gorzo. UAD organizează expoziţia “Under Natural Circumstances.

Contemporary Art from Transylvania”, ce reuneşte lucrările unor artişti din generaţii diferite, printre care cei mai impresionaţi graficieni români actuali sau artişti capabili să exploreze cu originalitate şi pregnanţă vizuală medii artistice multiple. Inaugurat acum doi ani, Modem reprezintă unul din cele mai importante spaţii de artă modernă şi contemporană din Ungaria, pe 3.000 mp.

Comenteaza