Atac la adresa Bisericii Romano-Catolice şi dezinformare a populaţiei

Atac la adresa Bisericii Romano-Catolice şi dezinformare a populaţiei
Ca răspuns la acuzaţiile aduse Bisericii Romano-Catolice şi ÎPS Ioan Robu de către doamna Ondine Ghergut în articolul ,,Referendum 2012. Biserica Romano-Catolică, implicată în campania electorală. Află de ce e supărat ÎPS Ioan Robu pe Traian Băsescu”, apărut în România Liberă (29 iulie), şi de către domnul Florian Bichir în articolul ,,Papa, Bisericile şi referendumul”, apărut în Evenimentul Zilei (4 august), facem următoarele precizări:

De fiecare dată când au fost alegeri sau chemări ale populaţiei la referendum, după 1989, Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti a îndemnat credincioşii din propriile comunităţi parohiale să participe la vot şi să-şi exprime alegerea conform propriei conştiinţe, amintindu-le că exprimarea votului este un drept şi, totodată, o responsabilitate morală prin care participă la zidirea binelui tuturor cetăţenilor.

Până acum, nimeni, în nicio astfel de ocazie, nu a condamnat conducerea Arhiepiscopiei pentru acest îndemn şi nici nu a acuzat-o că prin aceasta ar fi implicat Biserica Catolică în campania electorală. Acum, însă, dacă Arhiepiscopia, prin conducerea ei, le-a amintit credincioşilor că ne pasă ce se întâmplă cu ţara şi i-a îndemnat să meargă la vot, au apărut două voci în România Liberă şi Evenimentul Zilei cu articole care politizează îndemnul Bisericii şi îl acuză pe Arhiepiscopul Ioan Robu de implicare în campania electorală. Considerăm tendenţioasă o astfel de răstălmăcire şi amintim că întotdeauna Biserica Catolică a respectat şi va respecta opţiunile de vot ale credincioşilor, oricare ar fi ele.

Precizăm, totodată, că Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti nu i-a obligat pe preoţi să citească vreun text în ziua referendumului. Prin urmare, autorii articolelor din România Liberă şi Evenimentul Zilei dezinformează grav opinia publică. Acuzaţiile false din articolele amintite mai sus ne fac să ne întrebăm: de când este un delict, un fapt condamnabil, ,,impardonabil" şi ,,strigător la cer" să mergi la vot, sau, ca părinte spiritual, să-i îndemni pe proprii fii spirituali să-şi facă datoria faţă de ţară?

(Biroul de Presă al Arhidiecezei de Bucureşti)

 

Comenteaza