Ediţia a X-a a celui mai important târg de carte aduce 23 de edituri autohtone, alte 21 cu ofertă de carte străină şi câteva edituri ale unor instituţii de învăţământ. Preşedinte de onoare al târgului din acest an a fost desemnat istoricul Ovidiu Pecican. El a invitat clujenii să viziteze târgul şi să cumpere o carte, dacă nu pentru consum propriu, pentru a o face cadou.
“Scrisul face parte, indiferent de suportul său material, din patrimoniul fragil şi de mare valoare al omenirii, o condiţie importantă a libertăţii de gândire şi a bogăţiei sufleteşti, o garanţie a afirmării neîngrădite a libertăţii şi demnităţii fiecăruia dintre noi”, a explicat Ovidiu Pecican, preşedintele de onoare al târgului Gaudeamus.
Deşi evenimentul este prezent pe piaţa cărţii de peste 15 ani, târgul din acest an ar fi putut să nu aibă loc din cauza dificultăţilor financiare cu care s-au confruntat unele edituri.
“Spaţiul târgului este unul consacrat deja, dar destul de mic. Unele edituri au cerut 40 de metri pătraţi, dar nu le-am putut oferi decât 20, pentru că ne-am dorit să fie prezenţi la târg cât mai mulţi expozanţi”, a declarat Vladimir Epstein, unul dintre organizatorii caravanei Gaudeamus. Târgul va fi deschis de miercuri până sâmbătă, în Piaţa Unirii, între orele 10.00 şi 19.00, iar duminica – de la 10.00 la 14.00.