Balet rus la “Naţional”

Balet rus la “Naţional”

Corpul de balet de la Teatrul Academic de Operă şi Balet din Kiev şi soliştii de Opera Naţională Kiev vor interpreta sâmbătă, 4 octombrie, un spectacol de balet la Teatrul Naţional “Lucian Blaga” din Cluj-Napoca.

 

La eveniment va participa şi solista Irina Surleva din Moscova, a precizat impresarul spectacolului, Ion Costelnicu. Potrivit acestuia, artiştii vor interpreta secvenţe din “Lacul lebedelor”, “Spărgătorul de nuci” şi “Frumoasa din pădurea adormită”.

 

 “Publicul să se aştepte la un regal al baletului rus pentru că pe scenă vor găsi secvenţe din tot ce e mai bun în baletul rus”, a explicat Ion Costelnicu. Trupa va susţine un singur concert la Cluj-Napoca, iar biletele de intrare vor varia între 100, 70 şi 50 de lei.

Comenteaza