“Videocracy” – filmul lui Erik Gandini, prezentat în cadrul TIFF, vorbeşte despre o nouă formă de guvernământ. Aşa cum democraţia sau monarhia reprezintă sisteme politico-sociale, videocraţia reprezintă un alt fel de a guverna, iar în centrul puterii este imaginea televizată. Gandini vrea să demonstreze că primul stat videocrat funcţionabil este Italia mogulului Silvio Berlusconi.
Cu toate acestea, teologia imaginii nu s-a inventat în Italia, regimurile dictatoriale făcând exces de imagini manipulatoare pentru a-şi crea realităţi paralele şi a se dezvolta în deplină legitimitate sub ochiul necritic al marii mulţimi. Documentarul lui Gandini, un italian emigrat în Suedia, este o retrospectivă acidă a ascensiunii lui Berlusconi, un fel de Becali de-al lor, şi a felului cum avangarda televizată l-a lăsat, practic, fără niciun oponent: cine controlează media şi informaţiile care răzbat în spaţiul public este deplinul stăpân.
De altfel, ni se spune, în film, că Berlusconi controlează 90% din presa italiană. Exerciţiul critic la care recurge Gandini este o poveste răs-discutată, însă mixată simpatic, chiar dacă pe stilul subiectivo-manipulativ al lui Michael Moore: forţa televiziunii devine incontrolabilă, imaginile sunt cele care dictează interesul public şi agenda politicienilor, păpuşarii din spatele unui grandios spectacol sunt nişte afacerişti care profită de ingeniozitatea spectatorilor (sau de prostia lor) şi astfel, Cristoşii televiziunii, apostolii noii religii se ridică şi devin nemuritori.
Viziunea apocaliptică este “îndulcită” de câteva personaje, un mecanic auto al cărui vis este să apară într-un show televizat, o fotografă care are exclusivitate la petrecerile private ale lui Berlusconi în Sardinia, celebrul Fabrizio Corona – un tip promiscuu, dezarmant de odios, un fel de manelist-cocalar de la noi care face trafic cu imagini contrafăcute ale vedetelor şi le şantajează cu imperfecţiunile lor.
Personajul cel mai înfricoşător este însă Lele Mora – mâna dreaptă a lui Berlusconi, un fel de ministru al propagandei, creatorul de non-vedete, confecţionarul de falşi apostoli, un fel de Goebbels în Italia Videocrată. De altfel, el se declară un fan al lui Mussolini, îşi setează soneria telefonului după un imn fascist, defilează îmbrăcat în alb, într-un contrast ţipător cu murdăriile pe care le orchestrează.
Ideea videocraţiei reia o betonată teorie a lui Giovanni Sartori care vorbea în urmă cu ani buni despre apariţia unui nou tip uman: homo videns, un fel de involuţie a lui homo sapiens, un recul al alfabetizării care îţi dezvoltă capacităţile cognitive, înspre un om aplatizat, avid de a se informa la un nivel superficial, vizual, care se hrăneşte cu televiziune şi care ajunge să-şi trăiască viaţa prin intermediul realităţii din cutia-magică. “Videocracy” a fost prezentat de Compania de Apă Someş.
“Nu e bun capitalismul”
“Capitalism, o poveste de dragoste”, filmul prezentat ieri la cinema Victoria de Compania de Apă Someş, a provocat empatia şi amuzamentul spectatorilor. Filmul lui Michael Moore este o radiografie acidă a mecanismelor capitalismului american, care sacrifică individul pentru profitul corporaţiilor transnaţionale, care controlează chiar sisteme statale. Moore concluzionează: criza mondială de astăzi este efectul capitalismului corporatist promovat din anii ’80 ai secolului trecut.
