Billy Idol concertează pe Cluj Arena. Cât costă biletele VIDEO

Billy Idol concertează pe Cluj Arena. Cât costă biletele VIDEO
Legendarul Billy Idol va susține un concert în premieră la Cluj-Napoca, pe Stadionul Cluj Arena, în data de 30 iunie 2014.

Punkerul britanic va susţine pe 30 iunie un concert la Cluj, cu câteva luni înaintea lansării primei sale cărţi autobiografice, intitulată „Dancing with Myself".

Legendarul cântăreţ de muzică punk rock Billy Idol, pe numele său adevărat William Michael Albert Broad, va avea un concert în premieră la Cluj-Napoca, pe stadionul Cluj Arena, la 30 iunie, au anunţat ieri organizatorii.

Pionier al punkului, Billy Idol a rămas un brand de peste trei decenii. Punk-rockerul original şi-a câştigat hotărât respectul fanilor pentru că a găsit, cu mult timp în urmă, o modalitate de a introduce aroganta sa atitudine în pop şi rock. Membru al grupului Bromley Contingent şi fan al Sex Pistols, Billy Idol a fost vocalist al trupei britanice de punk Generaţia X, din 1976 până la destrămarea acesteia, în 1981. Apoi a decis să îşi încerce norocul în America. Ulterior, i s-a alăturat Steve Stevens, în cadrul unui parteneriat muzical.

De aici încolo, Billy Idol a scos mai multe piese celebre, printre care "Rebel Yell", "White Wedding", "Dancing With Myself", "Flesh for Fantasy", "Hot in the City", "Eyes Without a Face", "Cradle of Love". De-a lungul carierei sale, el a generat 15 albume. „Billy Idol reprezintă unul dintre cele mai importante nume ale rockului internaţional, iar concertele sale din întreaga lume sunt deja cunoscute pentru energia şi frenezia pe care artistul o transmit publicului. Puternica sa personalitate, carisma şi părul blond sunt „mărci" recunoscute ale artistului, care pe data de 30 iunie promite un show incendiar pe stadionul Cluj Arena", a declarat Decebal Cotoc, directorul agenţiei organizatoare, Amprenta.

În octombrie, Billy Idol îşi va lansa autobiografia "Dancing with Myself", dar şi un nou album, „BF".

Turneul european al acestuia începe în 7 iunie la Solvesborg (Suedia) şi se încheie pe 3 iunie în Dresda (Germania). Biletele la concertul de la Cluj au fost deja puse în vânzare şi vor putea fi achiziţionate online de pe Eventim.ro, de la magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, precum şi de la librăriile Humanitas şi Cărtureşti. Organizatorii au anunţat că în perioada 3-31 martie se pot cumpăra bilete la preţ redus: Gazon A - 90 lei, Gazon B, inel inferior sau superior - 75 lei. De asemenea, acesta va susţine un show şi la Bucureşti, pe 29 iunie, la Arenele Romane. Billy Idol a mai concertat în România în 2006.

 

Biletele vor avea preţuri cuprinse între 75 și 300 lei, în funcţie de categorie:

VIP - 300 lei
Golden Ring - 145 lei
Gazon A - 120 lei
Inel Inferior - 110 lei
Gazon B - 95 lei
Inel Superior - 90 lei

Organizatorii anunţă că în perioada 3 - 31 martie se vor putea achiziţiona bilete la preț redus, astfel: Gazon A - 90 lei, Gazon B / Inel Inferior / Inel Superior - 75 lei

ZIUA de CLUJ anunţat în decembrie 2013 că că în primăvara acestui an, pe Cluj Arena va avea loc cel puţin un concert de circa 40.000 de spectatori.

Etichete
Comenteaza