Boc susţine festivalurile Clujului în 2021: "Din mai, iunie trebuie să apară setul de reguli"

Boc susţine festivalurile Clujului în 2021: "Din mai, iunie trebuie să apară setul de reguli"

Primarul Emil Boc a anunțat că, din mai - iunie, trebuie să apară setul de reguli pentru ca festivalurile Clujului să poată avea loc. 

„Eu sunt convins că și pentru partea de festivaluri se va găsi o soluție până la urmă, pentru că sunt un susținător fără echivoc ca acestea să aibă loc. Nu știu în ce format încă și cu ce număr și cu ce condiții exacte, dar trebuie să aibă loc, viața trebuie să meargă mai departe.

Trebuie să existe condiții pe care autoritățile statului trebuie să le stabilească: vaccina, testare rapidă testare PCR pentru a putea să participi, dar viața, repet, la un an de zile nu mai poate sta pe loc, nu mai poate rămâne încremenită, așa cum nu a rămas încremenită nici acum 100 de ani când a fost gripa spaniolă.

Clujul este direct legat de brandul acestor festivaluri care definesc până la urmă și orașul nostru. Suntem de aceeași parte a baricadei, pentru ca autoritățile centrale să emită setul de reglementări pentru a avea o anumită predictibilitate. Eu înțeleg că nu pot fi emise acum în aprilie pentru că e așteaptă să treacă vîrful de sarcină al valului trei, dar după mai-iunie trebuie ca aceste reguli să fie clare, pentru a se pregăti măsurile de desfășurare a unor asemenea evenimente.

Am spus și noi, la Cluj, vom susțin tot sectorul cultural, tot sectorul ONG, la nivelul anului trecut. Nu oprim finanțarea nici ONG, nici sportiv”, a declarat edilul, la ZIUA LIVE. 

Comenteaza