“Cântăreaţa cheală” se regenerează la Naţionalul clujean
- Scris de Ziua de Cluj
- 15 Iul 2010, 22:23
- Cultură
- Ascultă știrea

Regizorul Gabor Tompa va repune pe scena Teatrului Naţional Cluj (TNC), după mai mulţi ani de absenţă, piesa “Cântăreaţa cheală” a lui Eugene Ionesco. Aceasta a luat, în 1993, premiul pentru cel mai bun spectacol din partea Uniunii Teatrale din România (UNITER).
Premiera spectacolului va fi una maraton, având trei reprezentaţii consecutive, între 27-30 iunie. Aflat la a doua colaborare cu Naţionalul clujean, după ce a regizat “Regele Lear”, Tompa va păstra liniile de forţă ale vechiului spectacol, dar va aduce şi multe elemente inedite, o distribuţie actoricească diferită pe altă scenă decât cea a instituţiei pe care o conduce, Teatrul Maghiar de Stat.
Scenografia va fi asigurată de Judith Dobre-Kóthay, iar coregrafia, de Vava Ştefănescu. “Niciun spectacol nu seamănă cu altul, de aceea sunt şi eu curioasă să văd ce va aduce nou Gabor Tompa. în primul rând, vor fi alţi actori şi un alt context. Cu siguranţă că liniile de forţă vor fi păstrate, dar vor fi făcute şi multe modificări în vechiul scenariu”, a precizat Roxana Croitoru, consilier artistic al TNC.
în vechea “Cântăreaţă cheală”, regizorul a mizat foarte mult pe animaţie şi elemente ale commediei dell’arte, după cum cer rigorile teatrului absurdului. Astfel, acţiunile personajelor devin inacţiuni, ele se marionetizează, iar sforile devin vizibile. Marionetele se joacă, de fapt, de-a viaţa.