Fani ai operei, muzicieni de la Filarmonică sau Operele locale, studenţi ai Academiei de Muzică, dar şi simpli curioşi au asistat la această manifestare în premieră clujeană.
Evenimentul, organizat de  Primăria Cluj-Napoca în parteneriat cu Electrogrup S.A., a făcut parte din  proiectul paneuropean “Viva Europa 2010”, la care au luat parte 43 de oraşe din  16 ţări europene. Manifestarea se desfăşoară sub egida Anului European pentru  combaterea sărăciei şi excluziunii sociale. Transmisia a fost urmărită în  România la Cluj, Bucureşti, 
Spectacolul cu “Carmen” de  Bizet s-a jucat la Palatul Artelor “Regina Sofia” din Valencia, sub conducerea  muzicală a faimosului dirijor Zubin Mehta şi în versiunea de scenă a  cunoscutului cineast spaniol Carlos Saura. Printre interpreţi s-au aflat  mezzosoprana letonă Elina Garanca, recent debutată la Metropolitan Opera din 
Spectatorii clujeni au gustat  opera transmisă în premieră la Cluj, în pofida rafalelor de ploaie de după  prima pauză. Cu umbrelele desfăcute, aşezaţi pe scaune sau pe băncile Pieţei  Unirii, ei au privit cu plăcere şi entuziasm reprezentaţia de la 

                                                                    
                        
                        
                        
                      