Carte veche de o jumătate de mileniu, care costă 100.000 de lei, arhivată la BCU

Carte veche de o jumătate de mileniu, care costă 100.000 de lei, arhivată la BCU
O carte tipărită în limba maghiară în 1561, aflată în fondul Bibliotecii Central Universitare (BCU) din Cluj, a fost descoperită şi clasată în fondul tezaur al patrimoniului cultural naţional de către specialiştii de la Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Cluj.


Cartea, "Predici după Scrisorile Sfântului Apostol Pavel către Corinhieni", scrisă de Peter Melius Juhasz, a fost prima carte tipărită de actuala tipografie Alfoldi, din Debrecen, Ungaria. pe care este inscripţionată şi numele tipografului, Huszar Gal.

"Este unicul exemplar cunoscut în lume dintr-o lucrare importantă pentru începuturile unei noi confesiuni religioase: cultul reformat (calvin). În consecinţă, cartea este evaluate financiar la suma de 80.000-100.000 de lei", spune directorul instituţiei, Leonard Horvath.

Predicile după scrisorile Sfântului Pavel au ajuns în colecţiile speciale ale BCU prin intermediul primului fond de carte al Societăţii Muzeului Ardelean, în 1850. Cartea a fost donată Muzeului Ardelean în anii 1860-1870 de contesa Klára Rhédei, soţia baronului István Radák. În buletinul de expertiză pe baza căruia a fost propus pentru clasare expertul Ioan Chindriş, directorul Bibliotecii Academiei Române din Cluj-Napoca a consemnat următoarele: „Ne aflăm în faţa unei opere originale, realizată de o personalitate marcantă a culturii relogioase din Ungaria, Transilvania istorică şi alte zone din Europa centro-răsăriteană, ideologul confesional Melius Peter. Cartea face parte din marea literatură prozelită a Reformei de colorit calvinist din Europa",

Cartea, de aproximativ 150 de pagini, se află într-o stare de conservare excepţională, pentru vârsta de 450 de ani pe care o are, arată Horvath. Cartea este una dintre primele cărţii tipărite în Cluj-Napoca.

Comenteaza