Ceauşescu, în variantă multimedia la Cluj

Ceauşescu, în variantă multimedia la Cluj
Cuburi de metal, proiecţii, multimedia, mini-laptopuri, tehnologie japoneză sunt ingredientele prin care Yashiko Chuma, director artistic al companiei The School of Hard Knocks din New York, surprinde regimul comunist şi România de după 1989, în cadrul unui show prezentat la Cluj.

Coregrafa şi dansatoarea de origine japoneză a apărut, la debutul spectacolului de la Teatrul Maghiar, îmbrăcată în stil asiatic, dar şi înţesată de aparatură, cum îi stă bine oricărui nativ din Ţara Soarelui Răsare. Proiectul “POONARC”, un spectacol pluridisciplinar (dans, vizual, multimedia) implică artişti din Japonia, România şi Statele Unite şi are ca sursă de inspiraţie creaţii cinematografice româneşti recente, precum şi o călătorie hiperrealistă cu trenul pe ruta Cluj-Bucureşti.

 

Cuburi de metal cu latura de 2,1 metri sunt folosite drept compartimente ale unui tren, în care dansatorii evocă o serie de poveşti, în timp ce pe trei ecrane se desfăşoară fragmente din filme precum “Marfa şi banii” de Cristi Puiu, “A fost sau n-a fost” de Corneliu Porumboiu ori “Variations VII” de John Cage. Birocraţia şi mitocanii din România au partea leului: la o masă, personajele plimbă interminabil foi de la unul la altul, iar înjurăturile de tot felul se derulează atât pe ecrane, cât şi între protagonişti.

 

Până şi dansurile din cuburi sunt împiedicate, împleticite, iar fundalul sonor este acompaniat live de acordurile unui violonist nevăzător. “M-am mutat de 30 de ani în New York, dar sunt conştientă de realităţile de genul celor întâmplate în România. Tocmai de aceea am vrut ca proiectul să fie realizat şi într-o ţară din Europa de Est”, a spus Chuma. Proiectul a fost creat la Tokyo, New York, Arad.

Comenteaza