Video Cel mai bun film din competiția TIFF, adus în trei cinematografe clujene

Cel mai bun film din competiția TIFF, adus în trei cinematografe clujene

Un film adus pe ecranele din Cluj, dar și din România, “System Crasher” poate fi vizionat săptămâna aceasta în mai multe săli din oraș.

Votat de publicul clujean ca fiind cel mai bun film din competiția TIFF 2019, “Copilul-problemă” este filmul de debut al regizoarei Nora Fingscheidt (foto) și a avut premiera mondială la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, premiat cu Ursul de Argint – Premiul Alfred Bauer pentru inovație în cinematografie.

10 luni mai târziu, filmul adună peste 30 de nominalizări și premii în festivaluri internaționale importante, este nominalizat la European Film Awards (Oscarurile Europene) pentru cel mai bun film și cea mai bună actriță în rol principal (Helena Zengel).

Membrii Academiei Europene de Film au ales “System Crasher” ca fiind filmul cu cea mai bună coloană sonoră a anului, a fost desemnat propunerea Germaniei la Premiile Oscar iar în țara de origine a depășit, la nici o lună de la lansare, 500.000 de spectatori.

În România, ”Copilul-problemă” a rulat în avanpremieră în competiția TIFF 2019, unde, în urma votului spectatorilor, a primit Premiul Publicului. La București a fost prezentat în avanpremieră în cadrul Zilelor Filmului German în două proiecții, ambele sold-out.

Programul de la Cluj-Napoca

- Cinema City: zilnic, la orele 13:50, 16:30, 19:10, 21:50
- Cinema Victoria: marți 20:15, miercuri 15:00, joi 22:30
- Cinema Florin Piersic: miercuri 16:00, joi 18:30

”Copilul-problemă” vorbește despre relațiile puternice și speciale care se creează între copii și adulți, despre neputința unui sistem de a se descurca cu un copil cu probleme și despre nevoia noastră, a tuturor, de a fi iubiți și înțeleși.

La nouă ani, Benni este deja ceea ce asistenţii sociali numesc un "copil-problemă" şi este clar că nu are de gând să se schimbe. Pentru că Benni are un singur ţel: să ajungă acasă, la mama ei. Angajații de la protecţia copilului încearcă din răsputeri să găsească un cămin stabil pentru Benni.

Așa ajung la Micha, un psiholog specializat în managementul agresivităţii, care o însoţește pe Benni la şcoală.O rază de speranţă îşi face apariţia. Va reuşi Micha acolo unde toţi ceilalţi au eşuat? Va primi Benni atenția și afecțiunea celor din jur?

Actrița Helena Zengel este revelația cinematografiei europene în 2019. Are acum 11 ani și a jucat deja în trei filme, două seriale și un scurtmetraj. Momentan se află la Hollywood, unde filmează, alături de Tom Hanks, într-un film regizat de Paul Greengrass. Din 6 decembrie poate fi văzută pe marile ecrane din cinematografele românești în rolul care i-a adus prima nominalizare la European Film Awards.

Comenteaza