Centrul Cultural Clujean a primit ordinul Meritul Cultural în Grad de Cavaler

Centrul Cultural Clujean a primit ordinul Meritul Cultural în Grad de Cavaler

Președintele României, Klaus Iohannis a acordat, vineri, 15 ianuarie 2021, cu ocazia Zilei Culturii Naționale, ordinul Meritul Cultural în Grad de Cavaler Centrului Cultural Clujean pentru contribuțiile aduse în dezvoltarea culturii române.

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

"I-am mulțumit Președintelui în numele Adunării Generale a celor 104 instituții și organizații membre, al Consiliului Director și al Echipei Executive. Mulțumim și tuturor colaboratorilor și participanților la acțiunile noastre din acești ani", a declarat Ştefan Teişanu, director CCC. 

Amintim că, Clujul are trei membri în Consiliul Economic și Social al României, pentru sectorul cultural. Este vorba despre Ştefan Teişanu, directorul Centrului Cultural Clujean, Cristian Hordilă, manager TIFF şi Martin Balogh, reprezentând Fundaţia Civitas pentru Societatea Civilă Cluj. Consiliul Economic și Social este organismul constituțional prin care Guvernul și Parlamentul se consultă cu specialiștii din patronate, sindicate și din societatea civilă. Membrii săi sunt responsabili, printre altele, de inițierea și menținerea dialogului cu statul român și de aducerea pe agenda publică a unor fenomene sociale și economice cu impact pentru populație, propunerile venite din partea CES urmând apoi să se materializeze în legi gândite în beneficiul cetățenilor.

Centrul Cultural Clujean este o organizație non-guvernamentală de cultură și dezvoltare durabilă. Inițiat pentru a pregăti candidatura orașului la titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021, Centrul implementează un program de anvergură care abordează provocări strategice ale societății. Centrul are 104 membri: organizații și instituții culturale, universități, asociații ale mediului de afaceri și ale societății civile, administrația locală și regională.
 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza