Foto Cetatea medievală Bologa își redeschide porțile pentru turiști

Cetatea Bologa se pregătește să joace un important rol turistic pentru Cluj. Chiar dacă mai trebuie amenajată aleea de acces spre fortificație, iar zidurile ei încă nu sunt luminate, își va deschide porțile pentru vizitatori în această vară.

''Noi am făcut deja recepția cu constructorul. Mai sunt câteva dotări de realizat, niște băncuțe, coșuri de gunoi și o vom introduce în circuitul turistic. Sperăm că undeva cel târziu în 15 iuni să o putem redeschide. În viitor vrem să facem aici și un festival medieval, pe la sfârșitul lui august, să fructificăm cât mai bine această comoară pe care o avem'', a declarat primarul Gheorghe Boca, la Radio Cluj.

Cetatea Bologa este considerată drept una dintre cetățile cele mai semnificative din Transilvania, dotată cu unul dintre puținele donjoane circulare bine conservate din provincie. Cetatea este amplasată pe un vârf de deal, peste râu de castrul şi așezarea civilă de epocă romană. Începuturile sale se plasează probabil înainte de anul 1317, prima mențiune documentară datând din 1319.

Este vorba cel mai probabil de un șantier regal. Obiectivul este important pentru cercetare, deoarece a suferit puţine modificări în timp în ceea ce priveşte suprafaţa de teren ocupată şi continuitatea unor elemente (fântâna, grajdul, temniţa).

În acelaşi timp se constată o serie de modificări arhitectonice datorate folosirii cetăţii până în secolul al XVIII-lea. După cetate, la Bologa urmează restaurarea unui alt obiectiv istoric important: castrul roman. Pentru refacerea lui, primăria va depune un proiect european de două milioane de euro.

Comenteaza