Chitaristul lui Sting, în concert la Cluj

Chitaristul lui Sting,  în concert la Cluj

Dominic Miller, partener de scenă al lui Sting de 30 de ani, va concerta la Cluj-Napoca în 17 martie. Concertul, programat în Clubul Form Space, face parte din turneul de promovare al celui mai recent album al artistului, “Absinthe”.

Acesta vine însoțit de o trupă din care fac parte Rhani Krija (percuție), Nicolas Fiszman (chitară bass), Jacob Karlzon (pian) și Santiago Arias (bandoneon). Concertul este un eveniment realizat de organizatorii festivalului Jazz in the Park, recent câștigător al premiului Best Small European Festival în cadrul European Festival Awards 2019.

“Ne-am dorit demult să-l readucem pe Dominic Miller la Cluj, dar și să începem să facem concerte de jazz în afara festivalului. Credem tare în faptul că există un public interesat, un public care ar vrea să asculte ce propunem noi mai mult decât o dată pe an, motiv pentru care vom începe să ne asumăm mai multe riscuri de acest fel. Iar proiectul cu care vine Dominic Miller e unul special.

În primul rând, formula e mult mai complexă decât acum patru ani, când a venit în duo. Pe lângă asta, e o raritate să asculți Dominic Miller. Programul lui cu trupa Sting e atât de încărcat, încât apucă să meargă în propriile turnee doar ocazional. Iar dacă ai noroc să vină la tine în oraș, e mai bine să nu scapi șansa de-al asculta’’, subliniază Alin Vaida, directorul festivalului Jazz in the Park.

Miller este un artist solo de mare succes care a lansat deja nouă albume pe cont propriu. Ca lider de trupă, se bucură de o reputație de invidiat atât în lumea profesională a muzicii, cât și în rândul fanilor muzicii.

Noul său album „Absinthe” este o nouă piesă importantă în discografia sa solo. Înregistrat în studioul „La Buissonne” din sudul Franței, „Absinthe” este rezultatul unui fascinant amestec de jazz, pop, folk și elemente de muzică clasică contemporană, latino și tango. O denumire adecvată pentru o astfel de simbioză nu există încă, dar cu siguranță va exista în curând.

Născut în Buenos Aires, acesta a copilărit în Argentina, după care s-a mutat împreună cu familia sa în America de Nord. A studiat chitara la Berklee College din Boston și la London Guildhall School of Music.

Este un muzician care s-a remarcat încă de la sfârșitul anilor ‘80, iar lista sa colaborări include nume celebre, precum Phil Collins, The Chieftains, Eddi Reader, Katie Melua, Bryan Adams, Paul Young, Nigel Kennedy, Peter Gabriel, Tina Turner.

Miller a participat la realizarea fiecărui album Sting încă din 1991, odată cu albumul „The Soul Cages”, și a susținut peste o mie de concerte cu fostul cântăreț Police. De asemenea, este co-autorul unor piese recunoscute la nivel global, una dintre ele fiind „Shape of My Heart”.

Chitaristul a concertat pentru prima oară în Cluj-Napoca în 2016, la Muzeul de Artă, alături de basistul Miles Bould, în cadrul proiectului Jazz in the Street, concertul fiind Sold Out.

Tichetele de acces se pot achiziționa online de pe site-urile www.bilete.ro și www.iabilet.ro, la prețul de 50 de lei. De asemenea, se pot cumpăra la un preț de 70 de lei și în ziua concertului, la fața locului, în limita stocului disponibil.

 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK

Loading...
Comenteaza