Cinematograful Victoria se redeschide vineri

Cinematograful Victoria se redeschide vineri
Proiecţia de gală a filmului românesc “Ursul”, în regia lui Dan Chişu, va inaugura noua înfăţişare a instituţiei clujene de cultură.

Cinematograful clujean Victoria se va redeschide publicului vineri, de la ora 20:00, cu proiecţia de gală a filmului "Ursul", în regia lui Dan Chişu. Sala este aproape gata. Începând de sâmbătă, clujenii vor avea parte de patru proiecţii pe zi, cu filme europene şi româneşti, apreciate în cadrul festivalurilor de profil.

"Ursul" va rula vineri de la ora 22:00, sâmbătă - de la orele 17:00 şi 19:00, iar duminică, de la orele 12:00, 14:00, 16:00, 18:00 şi 20:00. De luni până joi, cinematograful va găzdui proiecţii de patru ori pe zi: de la orele 16:00, 18:00, 20:00 şi 22:00, iar vinerea, de la 16:00, 18:00 şi 20:00. "Vor rula în principal filme de artă, filme de festival, care provin din Europa", a precizat, pentru ZIUA de CLUJ, Dan Mocan, directorul cinematografului Victoria. Preţul unui bilet de intrare la o proiecţie va fi de 8 lei, respectiv de 5 lei pentru elevi şi studenţi.

Regizorul Dan Chişu şi protagonista Magda Catone vor fi prezenţi vineri, de la ora 19:00, pentru a răspunde întrebărilor publicului. "Ursul" beneficiază de o coloană sonoră semnată de Goran Bregovic. Producţia este un road-movie plasat în România anilor ‘90. Noul director al Circului de Stat încearcă să rezolve problemele financiare ale instituţiei prin vânzarea singurului urs, bătrân şi pe moarte, unui vânător german. Însă, mânaţi de pasiunea pentru meserie şi de dragostea pentru urs, artiştii circului se împotrivesc directorului şi îl urmăresc pe acesta până în locul în care urma să aibă loc tranzacţia. Din distribuţia filmului fac parte actori precum Şerban Pavlu, Mihai Constantin, Magda Catone, Cosmin Seleşi, Claudiu Bleonţ, Gabriel Spahiu şi Andreea Gramoşteanu. "Ursul" este o producţie Libra Film, distribuit de Transilvania Film.

"Administratorii" sunt TIFF şi Comedy

Cinematograful Victoria este administrat în prezent de organizatorii Festivalului Internaţional de Film Transilvania şi ai festivalului de film Comedy, care s-au constituit în Asociaţia Victoria Film. Preluarea cinematografului de către Asociaţia Victoria Film a fost aprobată la începutul acestui an de plenul Consiliului Local Cluj-Napoca. Singurul amendament propus şi acceptat de consilieri se referă la intrarea municipalităţii în această asociere cu o cotă-parte de 1%. Administratorii s-au angajat faţă de consiliul local ca în termen de trei ani să finalizeze investiţii evaluate la 600.000 de lei. Între modificările planificate până la deschiderea de vineri se numără cele din holul de acces în sala de cinema, iar în următoarea perioadă sunt în plan şi renovări care vizează mobilierul, instalaţiile de sunet şi de încălzire.

 

 

Comenteaza