Clujeanul care lansează un roman despre comunism în Italia

Clujeanul care lansează un roman despre comunism în Italia

Un profesor de la Universitatea clujeană “Babeş-Bolyai” (UBB) îşi lansează astăzi romanul “Fluturele cu aripi frânte” (La farfalla dalle ali bruciate) la Accademia di Romania din Roma. Romanul este scris de Ştefan Damian, poet, scriitor şi eseist român, care este şi profesor de literatură italiană la Catedra de Limbi şi Literaturi Romanice a UBB.

 

întrebat despre motivul pentru care îşi lansează cartea în Roma înainte ca volumul să fie lansat în ţară, Damian a explicată că romanul este scris în italiană, publicat de o editură italiană, “şi oricum mi-am zis că audienţa de roman din România e redusă”. Volumul care va fi lansat astăzi este un roman despre comunism şi este prefaţat de poetul italian Bruno Rombi.

 

 Acţiunea romanului se desfăşoară într-un oraş de provincie din România anilor 1980 şi povesteşte viaţa unui funcţionar prins între căutarea libertăţii furate de conducătorul ţării şi ispita înecării temerilor sale în băutură. “Acţiunea se petrece într-un oraş imaginar, Nol, în ultimii ani ai dictaturii lui Ceauşescu. Se încerca o rezistenţă împotriva regimului totalitar”, a explicat autorul pentru ZIUA de CLUJ.

 


 

 

Comenteaza