Clujeni care l-au cunoscut pe Păunescu: De acum, vom fi mult mai trişti UPDATE
- Scris de Valentin Malaescu
- 05 Noi 2010, 22:56
- Cultură
- Ascultă știrea
DISTRIBUIE
Fenomenul Cenaclul Flacăra, creat şi condus de Adrian Păunescu, a înglobat şi câţiva clujeni şi a lăsat amintiri intense zecilor de mii de spectatori.
Marcela Saftiuc, Adriana Ausch, Cătălin Condurache, Nicolae Cenan, Călin Nemeş, Jozsef Szabo Kidd, Emeric Imre, Sanda Lăcătuşu sunt cele mai cunoscute nume de clujeni care au urcat pe scena Cenaclului Flacăra. Unii au plecat din ţară, alţii au plecat din viaţă, iar cei rămaşi deplâng moartea “bossului”.
A debutat în Cenaclul Flacăra în 1981, după ce tocmai câştigase cel mai mare concurs de muzică folk al vremii, “Primăvara Baladelor”. Graseia mai apăsat decât Alifantis, s-a lansat cu o piesă compusă, fireşte, pe versurile lui Păunescu: “Gramatica păcii”, iar numele său este Cătălin Condurache. “Îmi pare foarte rău că a plecat dintre noi, oricum el e, de mult, nemuritor în cultura românească”, au fost primele cuvinte ale lui Condurache. Îşi aminteşte turneele parcă fără sfârşit cu cenaclul. “A fost un fenomen în toată puterea cuvântului. Aveam câte 30-40 de spectacole în 50 de zile. Chiar rememoram cu Mircea Vintilă de curând, când plecam în turneu, vara, la mare, Vintilă îl întreba: «Luăm şi schiurile, boss?» Ştiam când începem un turneu, dar niciodată nu ştiam când aveam să-l terminăm”, îşi aminteşte Condurache.
El recunoaşte că n-a avut o relaţie tocmai cordială cu Păunescu. “N-am avut o relaţie foarte strânsă. În particular ne-am întâlnit de două, trei ori. Odată ne-a invitat, tot cenaclul, la ziua fetiţei lui, Ana Maria. Atunci i-am cântat câteva acorduri mai ritmate, pentru că mă prezenta «cântăreţul mofluz, dylan-ist», i-au plăcut şi atunci a scris «Nu există» pe muzica mea”, îşi aminteşte Condurache. După mulţi ani, Păunescu i-a făcut surpriza de a veni la lansarea albumului său. “Cum spuneam, nu eram în relaţii foarte bune, m-a şi dat afară din cenaclu de vreo două ori, aşa că îmi era jenă să-l invit personal la lansarea albumului meu, aşa că am recurs la un intermediar. Nu mă aşteptam să vină la Cluj, că era senator, avea program încărcat, dar îl întrebam dacă vine la Bucureşti. I-am trimis albumul şi la ora 2 noaptea m-a sunat şi mi-a spus că albumul e excelent şi va veni a doua zi la lansarea de la magazinul Muzica din capitală. A doua zi a venit şi chiar mi-a fost recunoscător că l-am invitat. A spus: «Pe băiatul ăsta nu numai că nu l-am ajutat, poate că de multe ori nu l-am înţeles, dar, în vreme ce mulţi alţii pe care i-am ajutat m-au uitat, el e dovada că poporului român nu i-a murit memoria»”, a povestit Condurache.
Emeric Imre a debutat în 1984, la Cenaclul Flacăra, dar a evoluat mai mult în varianta postcomunistă a acestuia. “Am debutat în cenaclu într-un spectacol desfăşurat pe Stadionul Municipal din Cluj, în 22 septembrie 1984, cu un grup înfiinţat şi botezat ad-hoc Notorius, din care mai făceau parte Jozsef Szabo Kidd, Liviu Robu şi Ghitta Cucui. Tot atunci a urcat pe scenă şi regretatul Călin Nemeş”, îşi aminteşte Imre. El regretă faptul că mulţi oameni au lovit în Păunescu, mai ales după 1989. “Toţi cei care nu înţeleg ce a însemnat Adrian Păunescu sunt lipsiţi de puterea luminii. Omul acesta, prin marea mişcare culturală din acei ani, ne-a învăţat ce înseamnă libertatea, chiar dacă poate sună paradoxal. «Obrăznicia» de a fi liberi am gustat-o în cenaclu. Adrian Păunescu a fost un mare prieten pentru mulţi folkişti, a fost un mare servitor al sufletelor noastre. De acum, vom fi mult mai trişti”, a spus Imre.
Jurnalistul Tiberiu Fărcaş face parte dintre zecile de mii de tineri care se îmbulzeau la spectacolele Cenaclului Flacăra, fie că se desfăşurau pe Stadionul Municipal, fie la Sala Sporturilor. “S-a dus un mare om de cultură, megaloman în ultima vreme, dar autorul unui fenomen cultural de masă cum nu s-a mai repetat în România decât poate atunci când au venit mari trupe străine. Deşi eram copil, aveam 13-14 ani, am participat la vreo două sau trei spectacole. Părinţii ascultau cenaclul la radio şi aşa l-am descoperit eu. Nu m-au lăsat să mă duc, dar am fugit de-acasă şi am participat la cel mai mare spectacol al lor, ţinut pe stadion, prin ‘83 -’84. Au fost 25.000 de clujeni masaţi la tribuna I. Pe atunci, Păunescu făcea un top al spectacolelor şi le dădea note de la 0 la 100. Spectacolul acela a primit nota 101 şi a fost declarat cel mai bun dintotdeauna. A ţinut de la 18:00 până la 4:30 dimineaţa, în public oamenii făceau făclii din ziare, pe scenă cântau nume mari: Alifantis, Hruşcă, Şeicaru, Iris, Poesis. Apoi, îmi amintesc un alt spectacol ţinut pe ploaie sau altul la Sala Sporturilor, unde presiunea publicului a spart toate geamurile de la intrare. A fost un fenomen irepetabil, era muzică de mare calitate”, îşi aminteşte Tiberiu Fărcaş.
Florin Piersic: “Adrian Păunescu este de neînlocuit”
“Aflând de câteva zile despre starea gravă în care se găsea marele, unicul nostru poet Adrian Păunescu, vă mărturisesc faptul că am răspuns la fiecare apel cu marea teamă de a nu primi o veste îngrozitoare, dar şi cu speranţa unei îmbunătăţiri a stării lui de sănătate. Cu această speranţă, am recitat în faţa a două mii de oameni, la Sala Palatului, la sărbătorirea lui Cotabiţă, poezia care cred eu că este vârful creaţiei artistice a lui Adrian Păunescu. Din păcate însă, în această dimineaţă, soţia mi-a spus despre teribila, nedreapta lui dispariţie. Scriindu-vă (vorbind) cu dvs., parcă aş face cronica unei morţi anunţate”, spune actorul Florin Piersic.
El s-a arătat foarte marcat de moartea poetului. “Adevărul este că sunt foarte marcat, nu numai de pierderea lui, ci şi de faptul că parcă niciodată mai mult decât acum nu este atât de evidentă - am să spun, din păcate, un cuvânt dur- duplicitatea celor care astăzi se declară cutremuraţi de moartea lui şi cer pe bandă rulantă declaraţii peste declaraţii, făcând din această dispariţie un alt subiect de senzaţie, aceştia fiind aceiaşi care nu aveau vorbe destule să-l înjure, să-l pună la zid pentru tot felul de motive. E adevărat, vorbim aici de un om care avea calităţile şi defectele lui. Nimeni nu e perfect. Dar în faţa poporului român vorbim de valoare. De marea valoare care a reprezentat-o poetul Adrian Păunescu. Se spune deseori că nimeni nu e de neînlocuit. Eu, Florin Piersic, consider, declar că el, scriitorul, poetul, eseistul, sufletul şi mintea de OM care a scris asemenea cuvinte despre esenţa noastră, despre istoria noastră, despre sufletul nostru, despre sfinţii care sunt părinţii noştri este de neînlocuit. Da, Adrian Păunescu este de NEÎNLOCUIT”, a conchis Piersic.
Ce fac foştii “cenaclişti” din Cluj
Marcela Saftiuc, Adriana Ausch şi Jozsef Szabo Kidd sunt plecaţi din ţară, în vreme ce Călin Nemeş şi Nicolae Cenan nu mai sunt printre noi. Marcela Saftiuc şi Adriana Ausch au revenit sporadic şi au susţinut câteva concerte, inclusiv la Cluj, în ultimii ani. Cătălin Condurache, Sanda Lăcătuşu (care l-a înlocuit, timp de un an, pe Cristi Minculescu - plecat la Voltaj - ca voce a trupei Iris) şi Emeric Imre trăiesc, în continuare, la Cluj. Doar ultimul îşi continuă cariera artistică.
UPDATE
Poetul, gazetarul şi omul politic Adrian Păunescu a fost înmormântat ieri, în aplauzele a mii de români sosiţi din toată ţara, cu onoruri militare la Cimitirul Bellu, din capitală, el odihnind aproape de Mihai Eminescu, transmite Agerpres.
La ora 16:30, sicriul cu corpul neînsufleţit al maestrului a fost coborât în criptă, mormântul săpat pe Aleea Scriitorilor, la figura 9, în vecinătatea înaintaşilor săi I.L. Caragiale, Mihail Sadoveanu, George Călinescu şi a contemporanilor şi prietenilor săi Nicolae Labiş, Nichita Stănescu, Eugen Barbu, Marin Sorescu. Un detaşament al Regimentului 30 Gardă “Mihai Viteazul” a tras trei salve de armă în onoarea poetului, decorat, în anul 2003, de preşedintele Ion Iliescu cu Ordinul Steaua României în grad de cavaler.
Dor de Cluj
Sfios vin la tine ca-n templul Ardealului,
Eu, fiu de ţărani din fierbintele sud,
Şi Clujul e, tot, hohotire de clopote,
Şi paşii lui Blaga pe străzi se aud.
Ca Iancu aş vrea pe suişul Feleacului
Să cad furtunos peste Cluj ca un cal,
Dar astăzi e linişte dulce în inima
Prea mult pătimitului nostru Ardeal.
Acelaşi e Clujul, aceiaşi sunt oamenii,
Mereu născători şi mereu muritori,
Dar şi de-aş avea tot o singură naştere
Aici aş muri de o mie de ori.
Mereu către dealul ciudat al Feleacului
Atras mi-a fost neamul bătrân de oltean,
Aici învăţară ai mei, toate rudele,
Dumitru şi Ana şi Tina şi Ioan.
Când noaptea se lasă tresar amintirile
Şi trec literaţi spre un magic castel,
Ce seamănă Clujul în noapte cu creierul,
Un creier cu gânduri aprinse în el.
Şi ce n-a fost voie, şi clipele libere,
Şi ce-i mulţumire, şi ce e reproş
Se-adună nostalgic la cumpăna nopţilor
Când Blaga îşi murmură paşii sfioşi.
El trece spre moarte, în marea lui trecere
Şi e printre noi şi din nou printre duşi,
Sfios într-un Cluj ca în templul Ardealului,
Ce dor mi-e de Blaga, ce dor mi-e de Cluj!
Adrian Păunescu
Rugă pentru părinţi
Enigmatici şi cuminţi,
Terminându-şi rostul lor,
Lângă noi se sting şi mor,
Dragii noştri, dragi părinţi.
Chiamă-i, Doamne, înapoi
Că şi-aşa au dus-o prost,
Şi fă-i tineri cum au fost,
Fă-i mai tineri decât noi.
Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Să-i mai poţi întârzia
Să o ia de la început.
Au plătit cu viaţa lor
Ale fiilor erori,
Doamne, fă-i nemuritori
Pe părinţii care mor.
Ia priviţi-i cum se duc,
Ia priviţi-i cum se sting,
Lumânări în cuib de cuc,
Parcă tac şi parcă ning.
Plini de boli şi suferind
Ne întoarcem în pământ,
Cât mai suntem, cât mai sunt,
Mângâiaţi-i pe părinţi.
E pământul tot mai greu,
Despărţirea-i tot mai grea,
Sărut mâna, tatăl meu,
Sărut mâna, mama mea.
Dar de ce priviţi aşa,
Fata mea şi fiul meu,
Eu sunt cel ce va urma
Dragii mei, mă duc şi eu.
Sărut mâna, tatăl meu,
Sărut mâna, mama mea.
Rămas bun, băiatul meu,
Rămas bun, fetiţa mea,
Tatăl meu, băiatul meu,
Mama mea, fetiţa mea.
Roş-galben-albastre sunt razele Clujului,
Furtuna din veac mai de preţ le făcu,
Bătrâni înţelepţi poartă grija grădinilor,
Cei tineri pe piept au insigne cu “U”.
Atât de senin se transcriu tragediile,
Legendele iartă momentul cel crud,
Ce simplu cântăm: “Blaga-i mut ca o lebădă”
Şi paşii lui Blaga prin Cluj se aud.
Adrian Păunescu
A debutat în Cenaclul Flacăra în 1981, după ce tocmai câştigase cel mai mare concurs de muzică folk al vremii, “Primăvara Baladelor”. Graseia mai apăsat decât Alifantis, s-a lansat cu o piesă compusă, fireşte, pe versurile lui Păunescu: “Gramatica păcii”, iar numele său este Cătălin Condurache. “Îmi pare foarte rău că a plecat dintre noi, oricum el e, de mult, nemuritor în cultura românească”, au fost primele cuvinte ale lui Condurache. Îşi aminteşte turneele parcă fără sfârşit cu cenaclul. “A fost un fenomen în toată puterea cuvântului. Aveam câte 30-40 de spectacole în 50 de zile. Chiar rememoram cu Mircea Vintilă de curând, când plecam în turneu, vara, la mare, Vintilă îl întreba: «Luăm şi schiurile, boss?» Ştiam când începem un turneu, dar niciodată nu ştiam când aveam să-l terminăm”, îşi aminteşte Condurache.
El recunoaşte că n-a avut o relaţie tocmai cordială cu Păunescu. “N-am avut o relaţie foarte strânsă. În particular ne-am întâlnit de două, trei ori. Odată ne-a invitat, tot cenaclul, la ziua fetiţei lui, Ana Maria. Atunci i-am cântat câteva acorduri mai ritmate, pentru că mă prezenta «cântăreţul mofluz, dylan-ist», i-au plăcut şi atunci a scris «Nu există» pe muzica mea”, îşi aminteşte Condurache. După mulţi ani, Păunescu i-a făcut surpriza de a veni la lansarea albumului său. “Cum spuneam, nu eram în relaţii foarte bune, m-a şi dat afară din cenaclu de vreo două ori, aşa că îmi era jenă să-l invit personal la lansarea albumului meu, aşa că am recurs la un intermediar. Nu mă aşteptam să vină la Cluj, că era senator, avea program încărcat, dar îl întrebam dacă vine la Bucureşti. I-am trimis albumul şi la ora 2 noaptea m-a sunat şi mi-a spus că albumul e excelent şi va veni a doua zi la lansarea de la magazinul Muzica din capitală. A doua zi a venit şi chiar mi-a fost recunoscător că l-am invitat. A spus: «Pe băiatul ăsta nu numai că nu l-am ajutat, poate că de multe ori nu l-am înţeles, dar, în vreme ce mulţi alţii pe care i-am ajutat m-au uitat, el e dovada că poporului român nu i-a murit memoria»”, a povestit Condurache.
Emeric Imre a debutat în 1984, la Cenaclul Flacăra, dar a evoluat mai mult în varianta postcomunistă a acestuia. “Am debutat în cenaclu într-un spectacol desfăşurat pe Stadionul Municipal din Cluj, în 22 septembrie 1984, cu un grup înfiinţat şi botezat ad-hoc Notorius, din care mai făceau parte Jozsef Szabo Kidd, Liviu Robu şi Ghitta Cucui. Tot atunci a urcat pe scenă şi regretatul Călin Nemeş”, îşi aminteşte Imre. El regretă faptul că mulţi oameni au lovit în Păunescu, mai ales după 1989. “Toţi cei care nu înţeleg ce a însemnat Adrian Păunescu sunt lipsiţi de puterea luminii. Omul acesta, prin marea mişcare culturală din acei ani, ne-a învăţat ce înseamnă libertatea, chiar dacă poate sună paradoxal. «Obrăznicia» de a fi liberi am gustat-o în cenaclu. Adrian Păunescu a fost un mare prieten pentru mulţi folkişti, a fost un mare servitor al sufletelor noastre. De acum, vom fi mult mai trişti”, a spus Imre.
Jurnalistul Tiberiu Fărcaş face parte dintre zecile de mii de tineri care se îmbulzeau la spectacolele Cenaclului Flacăra, fie că se desfăşurau pe Stadionul Municipal, fie la Sala Sporturilor. “S-a dus un mare om de cultură, megaloman în ultima vreme, dar autorul unui fenomen cultural de masă cum nu s-a mai repetat în România decât poate atunci când au venit mari trupe străine. Deşi eram copil, aveam 13-14 ani, am participat la vreo două sau trei spectacole. Părinţii ascultau cenaclul la radio şi aşa l-am descoperit eu. Nu m-au lăsat să mă duc, dar am fugit de-acasă şi am participat la cel mai mare spectacol al lor, ţinut pe stadion, prin ‘83 -’84. Au fost 25.000 de clujeni masaţi la tribuna I. Pe atunci, Păunescu făcea un top al spectacolelor şi le dădea note de la 0 la 100. Spectacolul acela a primit nota 101 şi a fost declarat cel mai bun dintotdeauna. A ţinut de la 18:00 până la 4:30 dimineaţa, în public oamenii făceau făclii din ziare, pe scenă cântau nume mari: Alifantis, Hruşcă, Şeicaru, Iris, Poesis. Apoi, îmi amintesc un alt spectacol ţinut pe ploaie sau altul la Sala Sporturilor, unde presiunea publicului a spart toate geamurile de la intrare. A fost un fenomen irepetabil, era muzică de mare calitate”, îşi aminteşte Tiberiu Fărcaş.
Florin Piersic: “Adrian Păunescu este de neînlocuit”
“Aflând de câteva zile despre starea gravă în care se găsea marele, unicul nostru poet Adrian Păunescu, vă mărturisesc faptul că am răspuns la fiecare apel cu marea teamă de a nu primi o veste îngrozitoare, dar şi cu speranţa unei îmbunătăţiri a stării lui de sănătate. Cu această speranţă, am recitat în faţa a două mii de oameni, la Sala Palatului, la sărbătorirea lui Cotabiţă, poezia care cred eu că este vârful creaţiei artistice a lui Adrian Păunescu. Din păcate însă, în această dimineaţă, soţia mi-a spus despre teribila, nedreapta lui dispariţie. Scriindu-vă (vorbind) cu dvs., parcă aş face cronica unei morţi anunţate”, spune actorul Florin Piersic.
El s-a arătat foarte marcat de moartea poetului. “Adevărul este că sunt foarte marcat, nu numai de pierderea lui, ci şi de faptul că parcă niciodată mai mult decât acum nu este atât de evidentă - am să spun, din păcate, un cuvânt dur- duplicitatea celor care astăzi se declară cutremuraţi de moartea lui şi cer pe bandă rulantă declaraţii peste declaraţii, făcând din această dispariţie un alt subiect de senzaţie, aceştia fiind aceiaşi care nu aveau vorbe destule să-l înjure, să-l pună la zid pentru tot felul de motive. E adevărat, vorbim aici de un om care avea calităţile şi defectele lui. Nimeni nu e perfect. Dar în faţa poporului român vorbim de valoare. De marea valoare care a reprezentat-o poetul Adrian Păunescu. Se spune deseori că nimeni nu e de neînlocuit. Eu, Florin Piersic, consider, declar că el, scriitorul, poetul, eseistul, sufletul şi mintea de OM care a scris asemenea cuvinte despre esenţa noastră, despre istoria noastră, despre sufletul nostru, despre sfinţii care sunt părinţii noştri este de neînlocuit. Da, Adrian Păunescu este de NEÎNLOCUIT”, a conchis Piersic.
Ce fac foştii “cenaclişti” din Cluj
Marcela Saftiuc, Adriana Ausch şi Jozsef Szabo Kidd sunt plecaţi din ţară, în vreme ce Călin Nemeş şi Nicolae Cenan nu mai sunt printre noi. Marcela Saftiuc şi Adriana Ausch au revenit sporadic şi au susţinut câteva concerte, inclusiv la Cluj, în ultimii ani. Cătălin Condurache, Sanda Lăcătuşu (care l-a înlocuit, timp de un an, pe Cristi Minculescu - plecat la Voltaj - ca voce a trupei Iris) şi Emeric Imre trăiesc, în continuare, la Cluj. Doar ultimul îşi continuă cariera artistică.
UPDATE
Poetul, gazetarul şi omul politic Adrian Păunescu a fost înmormântat ieri, în aplauzele a mii de români sosiţi din toată ţara, cu onoruri militare la Cimitirul Bellu, din capitală, el odihnind aproape de Mihai Eminescu, transmite Agerpres.
La ora 16:30, sicriul cu corpul neînsufleţit al maestrului a fost coborât în criptă, mormântul săpat pe Aleea Scriitorilor, la figura 9, în vecinătatea înaintaşilor săi I.L. Caragiale, Mihail Sadoveanu, George Călinescu şi a contemporanilor şi prietenilor săi Nicolae Labiş, Nichita Stănescu, Eugen Barbu, Marin Sorescu. Un detaşament al Regimentului 30 Gardă “Mihai Viteazul” a tras trei salve de armă în onoarea poetului, decorat, în anul 2003, de preşedintele Ion Iliescu cu Ordinul Steaua României în grad de cavaler.
Dor de Cluj
Sfios vin la tine ca-n templul Ardealului,
Eu, fiu de ţărani din fierbintele sud,
Şi Clujul e, tot, hohotire de clopote,
Şi paşii lui Blaga pe străzi se aud.
Ca Iancu aş vrea pe suişul Feleacului
Să cad furtunos peste Cluj ca un cal,
Dar astăzi e linişte dulce în inima
Prea mult pătimitului nostru Ardeal.
Acelaşi e Clujul, aceiaşi sunt oamenii,
Mereu născători şi mereu muritori,
Dar şi de-aş avea tot o singură naştere
Aici aş muri de o mie de ori.
Mereu către dealul ciudat al Feleacului
Atras mi-a fost neamul bătrân de oltean,
Aici învăţară ai mei, toate rudele,
Dumitru şi Ana şi Tina şi Ioan.
Când noaptea se lasă tresar amintirile
Şi trec literaţi spre un magic castel,
Ce seamănă Clujul în noapte cu creierul,
Un creier cu gânduri aprinse în el.
Şi ce n-a fost voie, şi clipele libere,
Şi ce-i mulţumire, şi ce e reproş
Se-adună nostalgic la cumpăna nopţilor
Când Blaga îşi murmură paşii sfioşi.
El trece spre moarte, în marea lui trecere
Şi e printre noi şi din nou printre duşi,
Sfios într-un Cluj ca în templul Ardealului,
Ce dor mi-e de Blaga, ce dor mi-e de Cluj!
Adrian Păunescu
Rugă pentru părinţi
Enigmatici şi cuminţi,
Terminându-şi rostul lor,
Lângă noi se sting şi mor,
Dragii noştri, dragi părinţi.
Chiamă-i, Doamne, înapoi
Că şi-aşa au dus-o prost,
Şi fă-i tineri cum au fost,
Fă-i mai tineri decât noi.
Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Să-i mai poţi întârzia
Să o ia de la început.
Au plătit cu viaţa lor
Ale fiilor erori,
Doamne, fă-i nemuritori
Pe părinţii care mor.
Ia priviţi-i cum se duc,
Ia priviţi-i cum se sting,
Lumânări în cuib de cuc,
Parcă tac şi parcă ning.
Plini de boli şi suferind
Ne întoarcem în pământ,
Cât mai suntem, cât mai sunt,
Mângâiaţi-i pe părinţi.
E pământul tot mai greu,
Despărţirea-i tot mai grea,
Sărut mâna, tatăl meu,
Sărut mâna, mama mea.
Dar de ce priviţi aşa,
Fata mea şi fiul meu,
Eu sunt cel ce va urma
Dragii mei, mă duc şi eu.
Sărut mâna, tatăl meu,
Sărut mâna, mama mea.
Rămas bun, băiatul meu,
Rămas bun, fetiţa mea,
Tatăl meu, băiatul meu,
Mama mea, fetiţa mea.
Roş-galben-albastre sunt razele Clujului,
Furtuna din veac mai de preţ le făcu,
Bătrâni înţelepţi poartă grija grădinilor,
Cei tineri pe piept au insigne cu “U”.
Atât de senin se transcriu tragediile,
Legendele iartă momentul cel crud,
Ce simplu cântăm: “Blaga-i mut ca o lebădă”
Şi paşii lui Blaga prin Cluj se aud.
Adrian Păunescu
DISTRIBUIE
Comenteaza
