Clujul, capitala operei naţionale timp de o săptămână
- Scris de Ovidiu Cornea
- 29 Mai 2012, 23:24
- Cultură
- Ascultă știrea

Nonconformista montare a lui Alexander Hausvater, "Nabucco 12", după opera "Nabucodonosor" a lui Giuseppe Verdi, a încheiat luni seară prima ediţie a Festivalului Operelor Naţionale de la Cluj-Napoca. Evenimentul a reunit ansamblurile principalelor instituţii de operă din ţară, alături de specialişti în domeniu.
"Am văzut un nivel bun al operelor din România, o varietate a repertoriilor, a stilurilor, deschidere spre colaborare internaţională şi naţională, o emulaţie şi nu o concurenţă, festivalul nefiind un concurs între operele naţionale", a precizat compozitorul şi profesorul universitar Adrian Pop, prezent la o bună parte din spectacolele prezentate între 20 şi 28 mai la Cluj-Napoca, în cadrul primei ediţii a Festivalului Operelor Naţionale. Evenimentul s-a încheiat luni seară, cu reprezentaţia operei "Nabucco 12" (Nabucodonosor), de Giuseppe Verdi, în concepţia regizorală a lui Alexander Hausvater. "Am fost plăcut impresionat de inventivitatea regizorală, de ritmurile mişcării, de suprapunerea de straturi, cu o anumită proporţionalitate. În cazul acestui tip de montări există pericolul dezagregării mesajului, ceea ce nu a fost cazul", a adăugat Adrian Pop. La spectacolul amintit sala Operei Naţionale Române din Cluj a fost aproape plină, iar spectatorii au aplaudat entuziaşti la sfârşit. "Dorim să continuăm acest festival pentru a putea sărbători în stagiunea 2019-2020 centenarul Operei din Cluj. Le mulţumesc tuturor celor implicaţi în desfăşurarea şi organizarea festivalului şi în primul rând dumneavoastră. În ceea ce facem avem nevoie de voi, publicul", le-a transmis spectatorilor directorul Operei Naţionale din Cluj, Rareş Trifan, după ce a pus punct luni seară ediţiei inaugurale a Festivalului Operelor Naţionale.
Alt spectacol remarcat de Adrian Pop în cadrul festivalului este "Elixirul dragostei", de Gaetano Donizetti, pus în scenă de Andras Kurthy la Opera Maghiară din Cluj. "Un spectacol îngrijit, tradiţional, de o cuminţenie plăcută, cu un umor delicat, fără bufonerii deranjante", a punctat fostul rector al Academiei de Muzică din Cluj. Între cei care s-au remarcat ca interpretare vocală, Adrian Pop i-a amintit pe protagoniştii rolurilor Aida - Sorina Silvia Munteanu şi Radames - Marius Vlad Budoiu, din opera "Aida", al Operei clujene, respectiv Lenski - Cristian Mogoşan şi Evgheni Oneghin - Ionuţ Pascu, din "Evgheni Oneghin", al Operei Naţionale Bucureşti, cel de-al doilea evidenţiat şi ca spectacol.
O premieră în istoricul recent al Operei clujene l-a reprezentat proiecţia pe un ecran a operei "Tosca", de Giaccomo Puccini, realizată de Royal Opera House Covent Garden în 2011, cu Angela Gheorghiu, Jonas Kaufmann şi Bryn Terfel în roluri principale şi Antonio Pappano la pupitrul dirijoral. Reprezentaţia a dat clujenilor ocazia să-şi facă o idee despre modul de montare şi interpretare de pe marile scene ale lumii, proiecţia HD oferind o mare fidelitate vizuală a expresiilor artiştilor. Un spectacol inedit pentru publicul obişnuit de operă a fost "Bal", al Operei Naţionale din Iaşi, o reprezentaţie de teatru-dans, în regia artistică şi coregrafia Yvettei Bozsik, din Budapesta. Prin intermediul dansului contemporan, ce trimite la maniera coregrafică a Pinei Bausch, spectacolul ilustrează tensiunile vieţii de cuplu, protagonişti fiind membrii ansamblului de balet al Operei ieşene. Alte spectacole prezentate au fost "Adriana Lecouvreur", de la Opera Naţională Timişoara, cu ecouri pozitive din partea specialiştilor, şi "Don Giovanni", al Operei Naţionale din Iaşi.
Trofeu pentru baritonul Dan Serbac
La finalul spectacolului "Nabucco 12", directorul Operei clujene, Rareş Trifan, a acordat un trofeu, din partea instituţiei, celebrului bariton Dan Serbac, primul interpret al rolului principal din opera "Nabucodonosor" la Cluj. Trofeul a fost înmânat copiilor artistului, care au transmis câteva cuvinte din partea familiei sale. De altfel, reprezentaţia de luni seară a fost dedicată tuturor interpreţilor din premiera operei «Nabucodonosor» la Opera Naţională din Cluj, în 1986.