Clujul cultural al anului 2011

Clujul cultural al anului 2011
ZIUA de CLUJ vă prezintă câteva dintre principalele evenimente culturale din 2011 din Cluj sau care au avut în centru clujeni.

Cea de-a X-a ediţie a Festivalului de Film Transilvania (TIFF), concertul unuia din cei mai apreciaţi pianişti ai lumii, Boris Berezovski, alături de Filarmonica de Stat din Budapesta, reprezentaţiile Scorpions sau Al Di Meola, multiplele premii obţinute de Teatrul Maghiar la cea mai importantă gală de gen din România sau titlul de "Cartea anului 2011", acordat Martei Petreu, reprezintă repere ale evenimentelor culturale din acest an, petrecute la Cluj sau care au avut în centru clujeni.

TIFF aniversar

Cea de-a X-a ediţie a TIFF (3-12 iunie) s-a deovedit cea mai amplă de până acum, incluzând, în premieră, proiecţii în aer liber în cartierul Mănăştur, fapt remarcat inclusiv de publicaţii de prestigiu ca "Variety" sau "Screen International". "Este prima ediţie în care ne-am propus să fie o sărbătoare care să se simtă foarte bine în tot oraşul, nu doar în centru. Am avut astfel proiecţii şi în Mănăştur, am avut, totodată, nu numai film, ci şi teatru şi altele, încât putem spune că festivalul s-a dezvoltat şi pe orizontală, şi pe verticală. Am accentuat şi latura educativă, pe lângă «Let's Go Digital» am avut şi proiectul «EducaTIFF», pe care o vom explora în continuare", a precizat Tudor Giurgiu, directorul TIFF.

După 10 ediţii, festivalul conferă "un capital de imagine extraordinar" Clujului, subliniază Giurgiu. "Sper ca acest lucru să fie valorificat aşa cum se cuvine în viitoarele campanii de promovare a proiectului «Cluj - Capitală Culturală Europeană»", a adăugat Giurgiu. Un eveniment deosebit în domeniul filmului l-a reprezentat şi inagurarea noului cinematograf Florin Piersic (fostul Republica) în prezenţa cunoscutului actor. Cinematograful Victoria, intrat în administrarea organizatorilor TIFF şi Comedy Cluj, a fost, de asemenea, redeschis, după modernizări, în luna mai. Totodată, cea de-a cincea ediţie a Festivalului Internaţional al Filmului Studenţesc FFest, organizat de Facultatea de Teatru şi Televiziune a Universităţii Babeş-Bolyai, a beneficiat anul acesta, în premieră, de finanţare din partea Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC), una consistentă, în valoare de 127.000 de lei.

De la Berezovski la Scorpions

Concertul susţinut în luna septembrie la Cluj de către pianistul rus Boris Berezovski - pe "lista scurtă" a celor mai buni pianişti ai lumii, alături de Orchestra Filarmonicii de Stat din Budapesta, sub bagheta lui Zoltan Kocsis - în cadrul Festivalului Internaţional de Muzică George Enescu - a fost unul din principalele evenimente din domeniul muzicii clasice de la Cluj. Un eveniment inedit l-a reprezentat şi Festivalul Internaţional Franz Liszt, organizat de Opera Maghiară din Cluj, cu ocazia aniversării a 200 de ani de la naşterea marelui pianist şi compozitor. Spectacolul inedit despre viaţa lui Liszt, "Sfinţi şi demoni", realizat de Gyorgy Szelmeczi, concursul internaţional de interpretare, recitalul pianiştilor clujeni, din sala Reduta (Muzeul Etnografic), unde Liszt a concertat în secolul XIX, şi concertul ce l-a avut ca invitat pe apreciatul pianist Freddy Kempf - integrat şi în Festivalul Toamna Muzicală Clujeană, organizat de Filarmonică, au fost câteva din reperele evenimentului. Festivalul Cluj modern, "un festival în ascensiune, cu participare internaţională şi care se bucură de tot mai multă vizibilitate, inclusiv în străinătate" şi relansarea concursului de interpretare Gheorghe Dima, cu un număr record de participanţi din străinătate, inclusiv din Japonia sau Australia, reprezintă alte două evenimente importante ale anului, conform lui Pop.

Clujenii au avut ocazia să le asculte pe viu în acest an şi pe "cele trei dive" - sopranele Leontina Văduva şi Teodora Gheorghiu, mezzosoprana Ruxandra Donose, respectiv pe baritonul George Petean, cu toţii interpreţi cunoscuţi pe mari scene lirice ale lumii. Grigore Leşe, care reprezintă adeseori România în străinătate, a concertat, de asemenea, în mai multe rânduri anul acesta la Cluj. În planul operei amintim spectacolul "Sunetul muzicii", pe muzica lui Richard Rodgers, regizat de Mihaela Bogdan, după celebrul musical de pe Broadway şi care s-a bucurat de participarea corului de copii Junior VIP, coordonat de Mona Mariaş. De notat şi premiera de balet "Coppelia", de Leo Delibes, coregrafia Vasile Solomon, dar şi prezenţa la Cluj în această toamnă a Simonei Noja, fostă prim-balerină a Operei din Viena, în prezent directoare a Şcolii de balet a instituţiei respective. Anul muzical 2011 a cuprins şi un eveniment în aer liber, de mare amploare, cu ocazia inaugurării Cluj Arena, ce a inclus concertul formaţiei germane Scorpions, în faţa a aproximativ 40.000 de spectatori, şi, în ziua următoare, pe ce al trupei Smokie. Un eveniment deosebit l-a constituit şi concertul susţinut, în faţa unei săli arhipline a Teatrului Naţional, de unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi chitarişti din lume, Al Di Meola. La Teatrul Maghiar pianistul de jazz clujean Lucian Ban şi saxofonistul american Sam Newsome, alături de Romanian-American Jazz Orchestra, ansamblu din care au făcut parte mai mulţi muzicieni americani şi români, inclusiv de la Cluj, au susţinut un spectacol extraordinar la Cluj. Pe de altă parte, "clubberii" i-au putut vedea la Cluj, în calitate de DJ, pe Andy Fletcher, component al trupei Depeche Mode, şi pe Boy George, care au mixat în clubul clujean Midi.

Performanţe la UNITER şi specialişti în teatru, la Cluj

Teatrul Maghiar de Stat Cluj (TMSC) a obţinut în aprilie, la Gala Premiilor Uniunii Teatrale din România (UNITER) 2011, nu mai puţin de patru premii, inclusiv cele mai importante (din şase nominalizări): cel mai bun spectacol - "Strigăte şi şoapte", cea mai bună regie - Andrei Şerban, cel mai bun actor în rol principal - Bogdan Zsolt (Bergman din "Strigăte şi şoapte") şi cel mai bun actor în rol secundar - Gabor Viola (Valerio - "Leonce şi Lena"). Cu spectacolul "Strigăte şi şoapte" TMSC a înregistrat un nou succes de public major şi la ediţia din acest an a Festivalului Naţional de Teatru din toamnă. Un eveniment major al instituţiei l-a reprezentat turneul în Coreea de Sud, cu spectacolul "Richard al III-lea", de W. Shakespeare, regia Tompa Gabor, cu un răsunet deosebit. Între premierele din acest an se numără şi "Aniversarea", după scenariul de film scris de Thomas Vinterberg - Mogens Rukov - Bo Hr. Hansen, regia Robert Woodruff, care se anunţă deja un nou succes de critică şi public al instituţiei.

Prima ediţie a Întâlnirilor Internaţionale de la Cluj (7-9 iunie), organizate de Teatrul Naţional din Cluj, a fost un alt eveniment deosebit al anului teatral clujean. Ediţia inaugurală i-a fost dedicată scriitorului suprarealist român Gellu Naum, fiind intitulată "Întâlnirile Gellu Naum" şi s-a bucurat de participarea unor specialişti în teatru din ţară şi străinătate. Au fost prezentate şi spectacole după texte de Gellu Naum - "Zenobia", regia Mona Marian, respectiv "Florenţa sunt eu", regia Alexandru Dabija şi "Insula", concepţia scenică Ada Milea. "Este un eveniment dedicat unui mare dramaturg, care readuce Teatrul Naţional din Cluj, după aproximativ 10 ani, într-un circuit de evenimente cu reverberaţie naţională şi internaţională". În domeniul teatrului independent, deja consacratul festival Temps d'Images a fost centrat anul acesta pe conexiunea cu realitatea, aducând pe scenă spectacole ce au tratat tema mineriadelor - "Capete înfierbântate", a istoriei recente - "X centimetri din y kilometri", de Gianina Cărbunariu, sau fenomene sociale - "Flori de mină", regia Aba Sebestyen.

Premiul "Cartea anului 2011", la Cluj

Romanul "Acasă, pe Câmpia Armaghedonului", apărut la editura Polirom, care marchează debutul în proză al scriitoarei clujene Marta Petreu, a obţinut premiul "Cartea anului 2011", acordat la Bucureşti de revista România literară şi Fundaţia Anonimul. "Sunt fericită pentru distincţie, cu atât mai mult cu cât e vorba de un premiu de «carte a anului», care mă validează şi ca prozator", a precizat Marta Petreu, cunoscută până la romanul amintit în special ca poet şi eseist şi istoric al filosofiei româneşti. "Este evenimentul central. Orice premiu ce aduce o sumă consistentă şi linişte penrtu scriitor este binevenit. E important şi pentru vocaţia scriitorului, pentru a se impune în ochii publicului, care se raportează poate mai mult la premii şi recunoaşteri obţinute de autor decât strict la nivelul de performanţă atins", a punctat scriitorul clujean Ovidiu Pecican.

Conform acestuia, apariţia volumelor finale din sinteza "Istoria românilor", al cărei autor este, editată de Casa Cărţii de Ştiinţă, respectiv din "Antologia prozei scurte transilvane actuale", Limes, sunt alte evenimente editoriale. Pe lângă volumul Martei Petreu, Vasile G. Dâncu, unul din cei doi asociaţi ai editurii Eikon, a evidenţiat mai multe cărţi scrise de clujeni în 2011: romanul "Ploile amare" - Alexandru Vlad, editat de Charmides, volumul de poezii "Motocicleta de lemn" - Ştefan Manasia, Charmides, respectiv volumele editate de Eikon: "Dragostea şi vântul. Glose la Memoriile lui Valeriu Anania" - Aurel Sasu, desemnată cea mai râvnită carte de către public la Târgul de carte Gaudeamus 2011 de la Cluj, "Toamnă frumos de nebună la Cluj" (poezii) - Horia Bădescu, al cărui eveniment de lansare s-a constituit în "cel mai puternic eveniment public-editorial", conform lui Dâncu, volumul colectiv "Ion Pop. Şapte decenii de melancolie şi literatură" - (coord.) Ştefan Borbely, "Revenirea lui Dumnezeu" şi "Ortodoxia şi ortodoxiile" - Radu Preda, volume apărute în seria "Theologia socialis" şi "Jurnal la Klausenburg" - Octavian Hoandră.

 

Comenteaza