COMEDY CLUJ Interlopi de tot râsu'. Vezi cronicile primelor filme din competiţie

COMEDY CLUJ Interlopi de tot râsu'. Vezi cronicile primelor filme din competiţie
Un film cu mafioţi ruso-japonezi şi o comedie neagră cu terorişti islamici au deschis sâmbătă seara competiţia Festivalului "Comedy Cluj". Urmăriţi pe ziuadecj.ro cronica celor două producţii.

Fetele Yakuza nu plâng niciodată" se doreşte o parodie la filmele cu mafioţi din Rusia sau Japonia. Acţiunea filmului se desfăşoară în ambele ţări, eroina principală fiind o fetiţă de doar zece ani, Yuriko. Când bunicul ei, mare şef mafiot, are probleme cu legea, acesta o trimite pe micuţă din Japonia. Însă avionul aterizează de urgenţă în Rusia, iar Yuriko trebuie să se descurce cumva, fără să ştie că e urmărită de "concurenţii" bunicului său. În călătoria sa aventuroasă, fata se întâlneşte cu tot soiul de mafioţi ruşi şi poliţişti corupţi, iar banii oferiţi drept răscumpărare de bunic şi de duşmanii acestuia o pun în centrul unei adevărate bătălii lacome.

În filmul regizat de Serghei Bodrov şi Gulşat Omarova apar tot soiul de personaje şi situaţii bizare, de la un "sensei" care promovează hara-kiri-ul în Rusia la demonstraţia pe care Yuriko o face la un moment dat, alergând pe peretele unei case, ca în filmele cu ninja, sau la partida de împuşcături cu mitraliere grele şi lansatoare de rachete dintre poliţaii corupţi şi banda rivală.


"Fetele Yakuza..." pare un film cam tras de păr, pentru că e realizat în registre foarte diferite, de parcă autorii săi n-ar fi ştiut prea bine ce vor. Momentele clar parodice sunt alternate de altele involuntar comice, aşa că totul are un aer de artificial, care nu prea convinge spectatorul. E greu să devii fanul unui film atât de indecis, deşi jocul actoricesc, mai ales cel al lui Chiko Arakawa (Yuriko) şi al lui Vadim Dorofeev (Lioha, prietenul rus al fetei, deţinut evadat) a fost excelent. Probabil că pelicula s-a dorit un fel de "gustare" potrivită şi pentru clişeele de umor ruseşti şi pentru tiparul cultural nipon, de aceea atmosfera sa este aşa de "nedumerită".

Umorul negru, dus chiar spre tragic, apare din belşug în "Patru lei", alt film din competiţia "Comedy Cluj", care răstoarnă toate clişeele despre terorismul islamic din Occident. Câţiva tineri asiatici care trăiesc la Londra se hotărăsc să pornească Jihadul împotriva necredincioşilor. Doar că sunt cu toţii atât de nătărăi, încât tot ce fac pare opera unor retardaţi. Doi dintre ei fac ravagii în tabăra de luptă din Pakistan, unde merg să "se perfecţioneze" - unul se filmează trăgând cu mitraliera, spre disperarea şefului de tabără, iar la revenirea lor la Londra, nătângii noştri terorişti decid s-o ia pe cont propriu. Apare însă altă dilemă: care va fi ţinta? Unii propun Disneylandul, alţii farmaciile care vând prezervative, unul o ţine morţiş că trebuie să lovească moscheea, trezind astfel reacţia musulmanilor moderaţi. Până să se hotărască, încep să "exerseze", ceea ce-i bagă în tot felul de buclucuri, unul chiar murind. Ceilalţi continuă proiectul, care va eşua însă dramatic, prin moartea tuturor.


În ciuda dimensiunii tragice a filmului - morţile sunt violente, există scene dure, deloc comice, cum e cea a anchetării fratelui unuia din "terorişti" - "Patru lei" e o comedie care provoacă râsul în hohote. Regizorul Chris Morris a imaginat un film în care gagurile au o tentă "horror", fără să ducă însă privitorul într-o zonă crâncenă. Dimpotrivă, datorită atmosferei stupide a întâmplărilor, nici chiar moartea nu e "serioasă", deşi până la urmă miza peliculei nu e chiar aşa de facilă cum pare.

"Patru lei" poate stârni reacţii dintre cele mai diverse, de la amuzamentul neimplicat la condamnare, fie de către oamenii "serioşi", care nu sunt de acord cu bagatelizarea terorismului, fie de către radicalii islamici, care-l vor socoti batjocoritor. Totuşi, este un film foarte reuşit despre oameni obişnuiţi şi despre cât de vulnerabili sunt ei la manipularea ideologică. Faptul că Morris spune o poveste dură sub aparenţa unei băşcălii face din "Patru lei" un concurent serios la premiile "Comedy Cluj" şi un film de văzut.

Se mai pot vedea
"Patru lei" va mai fi prezentat marţi, de la ora 18,30, la cinema Arta, şi vineri, de la 15,30, la cinema Florin Piersic, iar "Fetele Yakuza nu plâng niciodată" miercuri, de la ora 17,30, la cinema Victoria şi duminică, de la 11, la cinema Arta.

 

Toate amănuntele

O echipă a ZIUA de CLUJ şi ziuadecj.ro acoperă toate evenimentele festivalului de film până în ultima zi a acestuia, duminică. Urmăriţi topic-ul "COMEDY CLUJ" sub frontispiciul siglei.

Comenteaza