Competiţie dedicată clujenilor la TIFF 2011

Competiţie dedicată clujenilor la TIFF 2011
Pasionaţii de film din oraşul de pe Someş au parte de o veste bună: concursul dedicat atât amatorilor, cât şi profesioniştilor din mediul cinematografic local continuă şi în acest an.

Competiţia locală din cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania, dedicată atât amatorilor, cât şi profesioniştilor din mediul cinematografic clujean, va avea loc şi la ediţia din acest an a festivalului.

Iniţiat anul trecut, concursul are ca scop promovarea şi susţinerea creaţiilor artiştilor din zona artelor vizuale, creaţii care până acum nu au avut şansa de a fi vizionate în cadrul festivalului. "Oraşul Cluj-Napoca este un centru important de cultură şi un mediu artistic viu, lucru demonstrat, printre altele, şi de numărul tot mai mare de filme care provin din această zonă, înscrise în preselecţia TIFF, de la o ediţie la alta", detaliază oficialii festivalului. Competiţia este adresată cineaştilor amatori sau profesionişti care locuiesc, lucrează sau studiază în prezent în orice localitate din judeţul Cluj. Toţi cei interesaţi pot trimite până în 15 mai filme pe orice temă, cu lungimea maximă de 30 de minute, într-unul dintre formatele: .mpeg2, .avi sau .mov. Producţiile trebuie să fie realizate în perioada 7 iunie 2010 - 15 mai 2011 şi să fie subtitrate sau dublate în limba română. Filmele, împreună cu formularul de înscriere completat, trebuie trimise la sediul festivalului de la România Film, Filiala Cluj (Piaţa Unirii nr. 24).

Până în 31 mai, organizatorii vor anunţa titlurile care intră în competiţia locală TIFF 2011. O parte dintre aceste filme va fi prezentată în cadrul festivalului, în incinta Fabricii de Pensule, un loc deja familiar comunităţii locale de artişti. Cea mai bună creaţie va fi desemnată de un juriu alcătuit din trei personalităţi din mediul cinematografic românesc şi recompen-sată în cadrul unei ceremonii de premiere organizată la Fabrica de Pensule. Anul trecut, Premiul pentru cel mai bun film a fost acordat ex aequo producţiilor "Pânza" (regia Codin S. Pop) şi "A night on Earth - Cluj" (regia Visky Abel). Pentru mai multe informaţii despre competiţia locală TIFF 2011, doritorii sunt rugaţi să acceseze site-ul www.tiff.ro.

Paradis personal

Fabrica de Pensule va acorda, în cadrul competiţiei locale, o menţiune specială intitulată Paradis Personal. Premiul este destinat, conform organizatorilor, "filmului care reuşeşte să ofere o viziune creativă asupra a ceea ce reprezintă un paradis/univers personal, indiferent dacă spaţiul pe care îl reprezintă este restrâns la o fantezie sau reflectă spaţiul realităţii imediate, social ori urban".

 

Comenteaza