Concert cu vielă şi lăută renascentistă, la festivalul Toamna Muzicală Clujeană

Concert cu vielă şi lăută renascentistă, la festivalul Toamna Muzicală Clujeană
Participaţi la concertul inedit susţinut de ansamblul “Turicum”, cu muzicieni din Elveţia, Franţa, Spania şi Portugalia în cadrul “Toamnei Muzicale Clujene”, care are loc marţi seară la ora 19.30 la biserica reformată de pe strada Mihail Kogălniceanu 22.
Ansamblul este compus din Luiz Alves da Silva la voce, Vincent Fluckiger la vielă, Maria Fierre la lăută renascentistă, Rogerio Goncalves la dulcian – percuţie şi respectiv din Janete Andrade, acompaniatoare.

“Ansamblul Turicum se consacră descoperirii comorilor uitate ale literaturii muzicale. Provocarea constă, de exemplu, în a dovedi că un compozitor ca José Maurício Nunes Garcia nu este cu nimic mai prejos decât colegii săi europeni, în momentul în care însăşi existenţa muzicii baroce braziliene nu este recunoscută”, explică reprezentanţii Filarmonicii Transilvania, organizatorii festivalului. Aceştia precizează că ansamblul Turicum preferă să cânte sub forma unui grup de muzică de cameră “pentru a
putea respecta supleţea liniei muzicale aşa cum era ea folosită în secolul al XVIII-lea”.

Concertul este organizat în colaborare cu Centrul Cultural Francez din Cluj.
Comenteaza