Concert simfonic pentru copii, la Filarmonică

Concert simfonic pentru copii, la Filarmonică
Povestea simfonică "Petrică şi lupul", de Serghei Prokofiev, încheie seria concertelor educative, din această stagiune, susţinute de Filarmonica "Transilvania". Orchestra va fi dirijată de Gabriel Bebeselea, iar povestea va fi narată de Flaviu Mogoşan.

Absolvent al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima", unde a studiat cu Petre Sbârcea, Gabriel Bebeşelea a urmat apoi cursurile de masterat al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, cu Horia Andreescu, în prezent fiind doctorand al aceleiaşi instituţii, sub conducerea lui Dan Dediu. De asemenea, dirijorul este masterand al Universität für Musik und darstellende Kunst din Viena, sub îndrumarea profesrului Mark Stringer. La doar 26 de ani, Gabriel Bebeşelea este recunoscut ca unul dintre „cei mai înzestraţi dirijori ai României ultimelor decade" (Jurnalul Festivalului „George Enescu", 2011). După ce a câştigat Premiul I la Concursul de Dirijat „Jeunesses Musicales" din 2010, a fost numit dirijor principal al Operei din Iaşi, devenind cel mai tânăr dirijor într-o astfel de postură din România. Odată cu stagiunea 2013-2014, a fost numit şi Dirijor Invitat Principal la Filarmonica din Sibiu. Este şi dirijor principal al Sibiu Youth Orchestra (al cărei director muzical a fost între 2006-2009). În anul 2009, Gabriel Bebeşelea a devenit Dirijorul Ansamblului Icon Arts, una dintre cele mai apreciate formaţii de muzică contemporană, cu care a concertat în România, la Helsinki şi în Festivalul „Enescu".

Un punct de cotitură în evoluţia sa a fost bursa oferită, în 2011, de Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, care i-a permis o rezidenţă la Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam. Aici, a avut ocazia să asiste la repetiţiile şi concertele susţinute de cei mai mari dirijori ai lumii muzicale, ca Mariss Jansons, Bernard Haitink, Herbert Blomstedt, Christoph von Dohnányi, Philippe Herreweghe, David Zinman sau Eliahu Inbal.

Gabriel Bebeşelea colaborează frecvent cu Filarmonica „George Enescu", Orchestra Naţională Radio, Opera Naţională Română din Bucureşti, Opera Maghiară din Cluj, Filarmonicile din Satu Mare şi Târgu Mureş.

Flaviu Mogoșan a început studiul muzicii la 6 ani, în cadrul Liceului de Muzică "Sigismund Toduță" din Cluj-Napoca, orașul natal. A studiat violoncel, mai apoi trombon și în paralel pianul. Fiind fiul solistului de operă Gheorghe Mogoșan, a fost de la o vârstă fragedă prezent la spectacolele operei din Cluj cât și ale filarmonicii, fapt care l-a motivat să devină muzician. A fost laureat al Olimpiadei Naționale de Muzică cu Premiul 1 la disciplina trombon. În cadrul concertelor orchestrelor simfonice ale liceului în care a participat de la 13 ani, și-a descoperit pasiunea pentru muzica simfonică, iar după terminarea studiilor școlare a început studiul dirijatului de orchestră la Academia de Muzică "Gheorghe Dima", din Cluj-Napoca sub îndrumarea dirijorului Petre Sbârcea.

Și-a continuat studiile la Academia Regală de Muzică din Irlanda (Dublin), cu James Cavangh - dirijat și Marie Moran - muzicologie. Mai apoi a participat la cursul de dirijat al maestrului Jin Wang din cadrul Universității Naționale de Muzică București. A participat la diverse cursuri de măestrie cu mai mulți dirijori precum Chris Younghoon (Cornell University, New York) și Enrique Garcia Asensio (dirijor al orchestrei Radio Televiziunii Spania și renumit discipol a lui Sergiu Celibidache).

După ce a predat muzică și a dirijat o orchestră de copii pe care a fondat-o în Dublin, în ianuarie 2011 a decis să se implice în diverse spectacole educative pentru copii, motivat de dorința de a-i ajuta pe cei mici să descopere muzica cultă. În aprilie 2014 a organizat primul său eveniment în cadrul căreia a prezentat 7 spectacole pentru tânărul public clujean. Din luna octombrie a aceluiași a fost invitat ca dirijor al Coralei Transilvane, iar din 2015 a început să colaboreze cu Opera Națională din Cluj-Napoca, tot cu spectacole dedicate celor mici.

În aprilie 2015 a pregătit muzical și a dirijat premiera spetacolului de operetă Peter Pan de Laurențiu Profeta care după un succes răsunător rămâne în curicula de spectacole ale instituției.

Concertul va avea loc miercuri, 13 mai, de la ora 17, la Colegiul Academic. Preţul unui bilet este de 5 lei. 

Comenteaza