Concert susținut de elevi ai mai multor școli clujene, între care și tineri cu dizabilități, la Biserica Reformată
- Scris de Ziua de Cluj
- 16 Mar 2016, 10:34
- Cultură
- Ascultă știrea
Reformată de pe strada Mihail Kogălniceanu.
"Se reunesc elevi cu astfel de deficiențe și împreună încearcă să se inițieze în studiul chitării, să
deslușească tainele mânuirii arcușului pe corzile viorilor și violoncelelor. Tot acum află sunetele pe care le poate emite un clarinet sau un fluier și se coordonează, în echipă, mânuind cu delicatețe clopoțeii clasici.
Orice deficiență dispare în momentele de interpretare corală, atunci când se realizează
incluziunea totală a acestor copii: cei fără deficiențe interpretează repertoriul muzical alături de cei cu deficiențe de vedere, iar cei cu deficiențe auditive li se alătură, prin limbajul mimico-gestual sub forma "corului mănușilor albe" (white gloves choir)", trasmite organizatorul taberei, Asociația Music Camp Internațional.
Concertul de la Biserica Rerformată va avea loc vineri, 18 martie, la ora 17:00.