Concurs de scurt metraj despre traficul de persoane, în cadrul TIFF 2016

Concurs de scurt metraj despre traficul de persoane, în cadrul TIFF 2016
Concurs de film de scurt metraj pe tema traficului de persoane, în cadrul Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) 2016. Inițiatorul proiectului "Fighting Human Trafficking" este Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane (ANITP).

Proiectul se adresează cineaştilor amatori sau profesionişti din România şi îşi propune să promoveze mesajele care vor contribui la conştientizarea şi sensibilizarea publicului cu privire la fenomenul traficului de persoane, măsurile de prevenire a acestui fenomen, precum şi integrarea şi recuperarea psiho-socială a victimelor.

Înscrierile se vor realiza până la data de 23 mai 2016. Formularul de înscriere, completat în întregime, listat şi semnat, împreună cu un DVD care va conţine filmul va fi trimis la Centrul Regional Împotriva Traficului de Persoane Cluj-Napoca. Fiecare colet va avea menţiunea: "Concursul Fighting Human Trafficking TIFF 2016".

Pentru a fi înscrise în concurs, filmele trebuie să aibă o durată între 3 şi 15 minute, să se încadreze în tema proiectului şi să îndeplinească toate condiţiile de participare din Regulamentul concursului.

Organizatorii vor selecta cele mai bune filme dintre cele înscrise, care vor fi premiate şi prezentate în cadrul unui eveniment special la Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2016. Se vor acorda 3 premii, în valoare totală de 1.000 de euro.

Comenteaza